Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a prezentat în cadrul unei conferințe de presă lucrările care se desfăşoară la acest moment în oraş. Edilul a anunțat că se lucrează în mai multe zone ale orașului pentru crearea de parcări, modernizarea iluminatului public și străzilor.
A fost montat la cortul amplasat în Piața Craiovei un fronton cort ignifug, cu dimensiunile de 10 m x 4,38 m, cu ușa pe mijloc de dimensiunea 3m x 2,7m, din material textil acoperit cu PVC pe ambele părți, ignifug, greutatea de 650g/mp. Prețul lucrării: 18.300 lei fără TVA.
●Reabilitare parcări
Acțiunea de reabilitare a parcărilor de reședință din Pitești continuă, lucrările desfășurate recent vizând zonele:
1. Cartier Traian, parcarea din spatele Clubului Sportiv „Viitorul” – Au fost demolate 13 garaje, după reabilitare rezultând un număr de 22 locuri de parcare.
2. Cartier Trivale, parcarea aferentă blocurilor 68C și 69B – Lucrările au inclus demolarea a 16 garaje, fiind astfel create 15 locuri noi de parcare, totalul locurilor reabilitate ajungând la 43.
3. Cartier Prundu, parcarea din spatele blocului B32 – În urma lucrărilor de reabilitare, au fost create 45 de locuri noi de parcare.
●Strada Dimitrie Butculescu – Lucrări de amenajare a pârâului Turcești, pentru combaterea eroziunii canalului de scurgere
Au fost realizate lucrări de amenajare pe o lungime de 33 m, începând de la podețul de acces spre proprietăți (strada Dimitrie Butculescu / strada Valea cu Tei) până la podul de la intersecția străzilor Dimitrie Butculescu și Valea cu Tei. Valoarea investiției este de 79.956,02 lei, fără TVA.
●Reabilitare canal deschis situat în dreptul străzilor Dimitrie Boteanu și Bucovina
Contractul de proiectare și execuție lucrări aferente acestui obiectiv de investiții, încheiat în 21 iulie 2021 între Municipiul Pitești și SC Hidro Construcția SA, are o valoare de 1.263.898, 93 lei fără TVA (1.504.039,73 lei cu TVA).
Lucrarea vizează ultimul tronson și presupune:
– Realizarea canalului printr-o canalizare închisă cu conducta de beton armat 1000 mm;
– Refacerea accesului la proprietățile existente,
– Realizarea unei parcări cu suprafața de 1000 mp peste canalul închis, delimitată de spații verzi reamenajate;
– Montarea a 4 stâlpi de iluminat stradal cu panouri fotovoltaice și putere de iluminat de minim 65W. M.D.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro
1 Comentariu:
Anonim
Se vede in imagine ce lucrare durabila fac indivizii lu Gentea. Halal primar, se crede la IRNE