Un bărbat, de 42 de ani, din Pitești, a ajuns în arest fiind acuzat de violare de domiciliu și tâlhărie calificată. Acesta se află în divorț și a mers la soacră sub pretextul că dorește să își vadă copilul. Deși nu i s-a permis accesul, a intrat cu forța în casă. La circa jumătate de oră, s-a întâlnit cu fosta soție pe stradă, o femeie de 36 de ani. A atacat-o și i-a furat telefonul. M.S.
„În ziua de 28 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și tâlhărie, și au reținut un bărbat de 42 de ani, din Pitești.
Din cercetări s-a stabilit că, în dimineața zilei de 28 octombrie a.c., bărbatul ar fi pătruns, fără drept, în locuința soacrei sale, iar ulterior, ar fi deposedat-o de telefonul mobil, folosind acte de violență, pe soția sa, de care este despărțit în fapt, în timp ce aceasta se deplasa pe o stradă din municipiul Pitești.
După administrarea probatoriului, în ziua de 28 octombrie a.c., bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, a anunțat IPJ Argeș.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro