Tricolorii antrenați de Adrian Văsâi au învins cu 5-0 reprezentativa din San Marino, după ce în primul meci au trecut de Letonia, scor 1-0. Naționala U19 joacă zilele acestea în prima fază a calificărilor la Campionatul European din 2022, în cadrul unui turneu găzduit de Turcia.
Tricolorii s-au întrecut în execuții spectaculoase la partida contra celor din San Marino! După ce Burnete a deschis scorul în minutul 11, Hofman a dublat avantajul în minutul 15 cu o execuție din foarfecă și a stabilit scorul pauzei.
În repriza a doua, Tănasă a marcat și el cu un șut superb de la marginea careului, în minutul 57, iar cinci minute mai târziu Bodișteanu a mărit avantajul tricolorilor. Scorul final a fost stabilit în prelungirile meciului de Chirițoiu, după un penalty obținut de Pîrvulescu.
Cu cele două victorii România și-a asigurat prezența la Turul de Elită din primăvara anului viitor, unde se califică câștigătoarele celor 13 grupe, ocupantele locurilor secunde și cea mai bună echipă de pe locul al treilea.
România U19: 12. Mitrovic – 16. Pîrvulescu, 6. Sîrbu (cpt) (14. Coubiș ’46), 3. Gergely, 19. Amzăr (20. Lazăr ’46) – 17. Tănasă, 8. Pandele (7. Negoescu ’46), 13. Militaru – 18. Hofman, 22. Burnete (9. Chirițoiu ’68), 10. Bodișteanu (11. D. Andrei ’62)
Rezerve: 1. Borbei – 2. Pantea, 4. Ignat, 5. Trifan
Programul mini-turneului U19 de calificare: # 10 noiembrie, ora 12:00, Letonia U19 – România U19 0-1 # 13 noiembrie, ora 12:00, România U19 – San Marino U19 5-0 # 16 noiembrie, ora 16:00, Turcia U19 – România U19. S.M.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro