- FC Argeș II – Real Bradu, astăzi, ora 14.00, baza sportivă Albota
FC Argeș II va încerca în acest week-end să obțină primele puncte din returul Ligii a III-a. Echipa secundă a clubului din Trivale întâlnește astăzi, de la ora 14.00, la baza sportivă Albota, pe CS Real Bradu, în runda cu numărul 13 a seriei a IV-a a eșalonului al treilea.
Disputa dintre cele două formații argeșene este un derby local, având în vedere orgoliile și ambițiile existente între cele două grupări. Înaintea acestui duel, FC Argeș II ocupă locul 10, ultimul, cu doar 4 puncte, acumulate în 12 etape, iar Real Bradu se situează pe poziția a 6-a a ierarhiei, cu 14 puncte. În tur, alb-violeții s-au impus la Bradu, cu 2-0, prin golurile marcate de Gino Oprescu și Vlad Tudor. Aceasta avea să fie și singura victorie a piteștenilor din turul campionatului.
Trupa lui Constantin Schumacher se bazează în acest sezon de liga a treia numai pe juniorii U17 și U19 ai clubului din Trivale, în timp ce formația lui Cristi Negru are în componență mulți jucători experiementați care au evoluat în primele două eșaloane fotbalistice ale țării. M.D.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro