În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Avdie (Abdia).
Acesta se tâlcuieşte robul Domnului, ori mărturisit, şi era din pământul Sihem, din ţarina lui Vitaharam. El a trăit mai înainte de naşterea lui Hristos cu opt sute de ani. A slujit mai întâi regelui Samariei Ahav şi apoi lui Ohozia. Acest Sfânt Mucenic Varlaam era din Antiohia Siriei, bătrân fiind cu vârsta şi, fiindcă mărturisea pe Hristos, a stat înaintea stăpânitorului Antiohiei şi neînduplecându-se a jertfi la idoli a fost bătut cu vine de bou; după aceea i s-au dezrădăcinat unghiile. Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Azi, făcătorul de minuni.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor o sută cincizeci de ostaşi, care de sabie s-au săvârşit. Tot în această zi, pomenirea sfintelor femei, soţia şi fiica eparhului, care prin sabie s-au săvârşit. Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor doisprezece ostaşi, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Agapie, care s-a săvârşit fiind sfâşiat de fiare. Amin.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro