Comisarul șef Marian Badea, este noul șef al Inspectoratului Județean de Poliție Argeș. Acesta a dat marți examen pe postul scos la concurs și a promovat, devenind în acest fel șef cu acte-n regulă!
Acesta a mai fost șeful polițiștilor argeșeni în anul 2020, o perioadă, iar când a expirat împuternicirea a plecat la București într-o funcție de conducere la Direcția Rutiere. Comisarul șef Marian Badea a fost împuternicit, din nou, la comanda IPJ Argeș în luna aprilie a acestui an. Inițial împuternicirea a fost dată pe o perioadă de trei luni, apoi s-a prelungit. În prima săptămână a lunii noiembrie, IGPR a publicat anunţul scoaterii la concurs a funcţiei de inspector șef al IPJ Argeș. Marian Badea s/a înscris, apoi a trecut testatea psihologică și marți a susținut examenul. A fost declarat promovat. Reamintim că Marian Badea a fost ani de-a rândul, șeful Serviciului Rutier Argeș, apoi a devenit adjunct al Direcției Rutiere Române, ulterior ocupând funcția de director executiv al Direcției Rutiere Române. M.S.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro