- Petiţie iniţiată de Consiliul Național al Elevilor
O petiţie a fost lansată de Consiliul Naţional al Elevilor, iar Consiliul Județean al Elevilor Argeș, unica structură de reprezentare a elevilor din județul Argeș, îi îndeamnă pe toți elevii, părinții și profesorii să o semneze. Elevii cer predictibilitatea decizională în domeniul educațional. Între revendicările elevilor se găseşte şi suspendarea tezelor pe primul semestru şi înlocuirea lor cu evaluări sumative.
Petiția lansată sub forma unui manifest adresat Ministerului Educației și Ministerului Sănătății – care, în mod normal, ar trebui să exprime fermitate în decizii, nu să modifice normele de siguranță din școli de pe o zi pe alta.
Ce vor elevii
Revendicările Consiliul Naţional al Elevilor şi implicit al Consiliul Județean al Elevilor Argeș sunt:
• introducerea unui algoritm de calcul care să stea la baza deciziei privind funcționarea școlilor, care să cuprindă factori ca: vaccinarea elevilor, a profesorilor și a părinților, incidența din localitate, supraaglomerarea claselor, posibilitatea testării rapide în școală, infrastructură (măști, dezinfectant, distanțare fizică) etc.;
• suspendarea organizării tezelor în semestrul I al acestui an școlar și înlocuirea acestora cu evaluări sumative cu subiect unic pentru toate clasele, astfel încât accentul să se mute de pe notă pe feedback din partea profesorilor;
• regândirea procesului de administrare a testelor non-invazive pe bază de salivă, astfel încât acestea să poată fi folosite în spațiul școlar (după consultarea elevilor, părinților și profesorilor);
• extinderea testării rapide antigen în școli, în afara programului școlar;
• menținerea în format fizic a orelor de practică pentru învățământul profesional, tehnic și vocațional, indiferent de ce scenariul în care funcționează școala;
• asumarea publică a faptului că un set de măsuri odată stabilite nu vor mai fi modificate peste noapte.
Necesitatea acestei forme de manifestare a apărut în urma tergiversărilor ministeriale de lungă durată – la aproape doi ani de la începutul pandemiei, nu avem un set de măsuri clare ce ar asigura predictibilitatea decizională din unitățile de învățământ și suntem martorii unor decizii luate din pix, fără consultare sau bază științifică. ,,Elevii argeșeni s-au săturat ca mediul educațional să fie terenul de joacă al politicului, așa că, vă invităm să semnați unica petiție care poate schimba regulile acestui joc al cărei miză este integritatea noastră socială și educațională.’’ a declarat președintele Consiliului Județean al Elevilor Argeș, Robert Seghedi.
Ce spune ministrul!
La finalul lui noiembrie, Sorin Cîmpeanu a anunţa că nu se va renunţa la tezele semestriale, în ciuda solicitării.
Conform afirmațiilor sale, elevii cu „vulnerabilităţi certificate medical” sau care au cerinţe educaţionale speciale, care sunt şcolarizaţi la domiciliu, vor putea susţine tezele online. „Dacă nu avem aceste teze care să-i redea fiecărui cadru didactic imaginea corectă asupra stadiului în care se află elevul din perspectiva procesului de învăţare, acel profesor nu va avea şansa să intervină cu măsuri remediale, să repare, să compenseze ceea ce a pierdut elevul. Elevii sunt cei mai afectaţi de toate aceste lucruri, de predarea online, de vacanţe impuse, de toate aceste lucruri. Sunt afectaţi! Tocmai pentru că este nevoie pentru a compensa, a repara ceea ce au pierdut, este nevoie de o evaluare corectă, onestă, iar acea evaluare corectă, onestă în momentul de faţă rămâne doar teza cu prezenţă fizică, faţă în faţă” a spus Sorin Cîmpeanu. M.S.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro