Camera Deputaților a adoptat, miercuri un proiect de lege prin se stabilesc condiţiile în care pot fi omorâţi urşii periculoşi. Cu 232 de voturi pentru și 30 împotrivă, deputații au introdus o modificare care introduce drept necesară intervenţia în cazul urşilor şi în zonele din afara localităţilor, în extravilan, în condiţiile în care atacurile au loc şi la stâni, pe poteci sau în cantoane silvice. Camera Deputaților este forul decizional în acest caz, legea merge la promulgare.
Deputaţii au adoptat un amendament care modifică ordonanța și care elimină sintagma “intravilan” astfel încât intervenţia imediată să fie posibilă şi în extravilan. În comisia raportoare, la propunerea UDMR s-a eliminat prevederea privind intravilanul, astfel că intervenţia asupra urşilor va putea fi făcută în orice zonă, şi în extravilan. Reprezentanţii UDMR au argumentat că amendamentul este unul necesar, în condiţiile în care foarte multe atacuri ale urşilor au loc la ferme, ocoale silvice şi au invocat totodată dreptul la viaţă prevăzut de Constituţie. Prin proiectul de Ordonanţă, se reglementa modul de intervenţie imediată, pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, în intravilanul localităţilor, prin alungare, capturare, tranchilizare şi relocare, sau prin eutanasiere / împuşcare. Costurile de întreţinere a puilor de urs relocaţi după intervenţia imediată sunt suportate din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Camera Deputaților este forul decizional în acest caz, legea merge l apromulgare la președințele Klaus Iohannis. M.S.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro