Un gând bun înainte de Crăciun

0

  • Conf. dr. Adrian Tase



Pandemia a ucis până acum peste 5,3 milioane de oameni, dintre care 1% sunt români. În unele cazuri, virusul ucigaș a secerat mai multe vieți în aceeași familie, lăsând un singur supraviețuitor. Lucrurile sunt și mai triste, atunci când acesta este un copil. Acestor oameni care au învins boală, dar au rămas fără cei dragi, doresc să le transmit un mesaj de încurajare, un gând bun de Crăciun, să aibă tărie sufletească și să fie binecuvântați de Dumnezeu!


Suntem într-un moment de respiro între valuri. După criminalul val IV și, în așteptarea valului V care, sperăm noi, va fi și ultimul, trăim o perioada mai liniștită. Ce-ar trebui să facem acum?
În primul rând, sănătate maximă, adică să ne odihnim, să ne hidratăm suficient, să luăm suplimentele alimentare protective împotriva Covid și să ne mișcăm. În al doilea rând, dacă nu am făcut-o încă, să ne vaccinăm (dacă nu am avut Covid în ultimele 6 luni). În aceste condiții, suntem în siguranță și ne putem bucura liniștiți de sărbători. Să nu ne lăsăm copleșiți de infodemia omicron. Autoritățile sunt în alertă și iau măsurile necesare, noi trebuie doar să respectăm regulile. În aceste condiții, riscul este mic. În sfârșit, să avem un moral bun, pentru că, după valul V, pandemia s-ar putea încheia. După doi ani de suferință umană, vom avea la dispoziție, în scurt timp, două medicamente anti-Covid.
În pandemie, crește incidența obezității. Cum virusul are tropism pentru țesutul gras, persoanele cu kilograme în plus au risc crescut de Covid. Unde mai pui că ei se mișcă cu dificultate, ceea ce explică riscul crescut de boală la această categorie de pacienți. În plină conflagrație pandemică, mai există și alte războaie. Unul convențional, la circa 1000 km est de noi, unde Rusia și Ucraina desfășoară trupe armate. Cum Covid-ul nu are respect față de haina militară, într-o astfel de aglomerare s-ar putea declanșa oricând un focar corona, cu pierderi umane ireparabile. Altul economic, unde lupta pentru supremație este în tehnologia secolului 21, recte inteligența artificială, semiconductorii, 5G wireless, biotehnologia și energia verde, informatica cuantică. China deține deja o parte din facilitățile de producție, iar SUA și UE încearcă să recupereze. Procesul este dificil, deoarece investițiile în domeniul cercetare-dezvoltare sunt de 1,35% din PIB pentru China față de 0,65% din PIB pentru Statele Unite.
Covidul economic se manifestă prin mii de zboruri anulate, metrouri goale, școli închise, unități de producție falimentare, rețele de distribuție destrămate, inflație galopantă. Izolarea socială afectează sănătatea fizică și mentală. Franța reiterează mesajul că Europa să-și stăpânească destinul, inclusiv economic, am adăuga noi. Premierul Finlandei și-a cerut public scuze pentru că a intrat într-un club fără mască. California reintituie masca în interior. Iar Air Force a concediat 27 de angajați pentru refuzul de a se vaccina. Scandal în Danemarca, unde nu există autoritate legală pentru ordinul de sacrificare în masă a 17 milioane de nurci după ce animalele infectate au transmis Covid-19 la om.
Cauzele ratei slabe de vaccinare sunt diferite de la țară la țară. Dacă la noi sunt încă mulți care ezită să se imunizeze, în Zambia și Afganistan problemele țin de infrastructura slabă a îngrijirilor de sănătate, ca și de deficitul de aprovizionare și distribuție.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.