Consultare publică la Primăria Mioveni

0



Conducerea Primăriei Mioveni a anunțat locuitorii orașului și factorii interesați, despre elaborarea Planului de Acțiune pentru Energie Durabilă și Climă al Orașului Mioveni 2021 – 2030.


Acesta poate fi consultat la adresa www.emioveni.ro – secțiunea Transparență Decizională. Cei interesaţi pot depune la Primăria oraşului Mioveni (Registratură), sau la  adresa relatiipublice_mioveni@ag.e-adm.ro, propuneri, sugestii sau opinii, în perioada 15 decembrie 2021- 14 ianuarie 2022.

După cum se știe, UE conduce războiul mondial împotriva schimbărilor climatice, şi a făcut din acesta cea mai mare prioritate a sa. UE s-a angajat să reducă emisiile totale la valori care să fie cu cel puţin 20% sub nivelurile acestora din 1990 până în anul 2020.

Autorităţile locale joacă un rol cheie în atingerea obiectivelor Uniunii privind energia şi mediul. Convenţia Primarilor este o iniţiativă europeană prin care localităţile, oraşele şi regiunile se obligă în mod voluntar să depăşească obiectivul stabilit de reducere a emisiilor de CO2 cu 20%.

Acest angajament formal trebuie realizat prin implementarea Planurilor de Acţiune privind Energia Durabilă (PAED). Semnatarii Convenţiei Primarilor trebuie să elaboreze în decursul anului următor aderării lor oficiale: # un Inventar de Referinţă al Emisiilor (IRE); # un Plan de Acţiune privind Energia Durabilă (PAED). S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.