Punct obținut la final de an!

0

  • Liga 1, Etapa 21: FC U Craiova – CS Mioveni 0-0



CS Mioveni a încheiat anul 2021 cu o remiză, 0-0 la FC U Craiova, cu punctul obținut în Bănie, echipa lui Alexandru Pelici acumulând 21 și terminând prima parte a sezonului pe locul 12, poziție care asigură menținerea în Liga 1.


La Craiova, Mioveniul a făcut o primă repriză bună, în care a ratat câteva ocazii bune, prestație avută și în debutul părții secunde. Apoi, oboseala acumulată pe final de sezon, dar și epuizarea de la meciul cu Dinamo și-a spus cuvîntul, iar galben-verzii au cedat inițiativa, gazdele fiind impunând ritmul și conducând ostilitățile. Ocaziile primei reprize au fost pentru Mioveni în ultimul sfert de oră. Astfel, în minutul 32, Rusu a intrat pe stânga în careu, a apucat să șuteze, dar slab, fiind împins de adversar. Un minut mai târziu, după un corner, Dumitriu recentrează, iar Coșereanu reia cu capul milimetric pe lângă vinclu.Peste alte 3 minute Șerbănică trage de la 25 m, pe lângă, pentru ca în minutul 45 șutul bun al lui iacob de la 20 m central, să fie deviat, iar balonul să treacă milimetric pe lângă bară. Repriza secundă începe cu o bară a lui Coșereanu, care a preluat în careu, a dribalt în dreapta și apoi a șutat pe jos, la firul ierbii. În minutul 52, Scarlatache a preluat în careu, după o centrare din stânga, a tras bine, dar mingea a fost deviată. Peste un al minut, Oancea trage din prima de la 30 m, portarul respinge greu, în față, dar Rusu nu este pe fază și nu poate împinge balonul în plasă. Ultimele 20 de minute au aparținut gazdelor, care au trimis mai întâi în bară, prin Kovacic cu capul, după un corner, apoi Sidibe a preluat la 20 m, a șutat puternic pe jos, dar mingea a trecut milimetric pe lângă bară. Ultima fază a aparținut tot oltenilor, nou-intratul în joc Compagnis reluâd cu capul din 6 m, plasat, în bara din dreapta lui Ducan. Cu punctul obținut luni seara, CS Mioveni se paote declara mulțumită, echipa argeșeană fiind în grafic cu cele 21 de puncte adunate în 21 de meciuri. Pauza de iarnă este binemeritată și binevenită, pentru o întărire a lotului. FC U Craiova – CS Mioveni 0-0
Craiova: Popa – Negru, Kovacic, Diallo, Bușu – Achim, Asamoah, Huyghebaert (77 Bauza), Pop (88 Raicea), Sidibe, Bălan (77 Compagno). Antrenor: Dumitru Vasilică
Mioveni: Dunca – Oancea, Garutti, Iacob (75 Panait), Scarlatache, Șerb ănică (69 Burnea) – Toma, Dumitriu (75 Balaur) – Coșereanu (63 Rădescu), Rusu, Sanoh (63 Buziuc). Antrenor: Alexandru Pelici
Arbitru: Iulian Dima
Cartonașe galbene: Bălan (35), Asamoah (50)  S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.