Au intrat în faza de elaborare programele de sprijin ce urmează să fie acordate companiilor românești. Vorbim de trei programe destinate societăților de construcții și de producție, de asigurarea lichidităților pentru finanțarea investițiilor dar și alte pachete de stimulare economică. Ion Georgescu, primarul orașului Mioveni, a venit cu detalii despre toate acestea.
Ion Georgescu, primar al orașului Mioveni:
„PSD acționează cât de repede se poate pentru susținerea companiilor românești în această perioadă dificilă.
Astfel, programele de sprijin anunțate public săptămâna trecută au intrat în faza de elaborarea a actelor normative necesare. Ministrul PSD al Finanțelor s-a întâlnit deja cu reprezentanții Fondurilor de Garantare pentru a discuta și conveni conținutul actelor normative necesare.
La ce se referă pachetul de stimulare economică a IMM-rilor:
Programul IMM Prod. Acordă garanții guvernamentale de până 100% companiilor, prin FNGCIMM, FGCR, pentru credite destinare creșterii capacității de producție, reconversiei de la intermediere la producție, finanțării investițiilor.
Programul Rural INVEST. Acordă garanții guvernamentale de până la 100%, prin FNGCIMM, FRC și FGCR, pentru creditele luate de companii care își localizează producția în mediul rural și urbanul-mic.
Programul Garant Construct. Acordă garanții guvernamentale companiilor din construcții, prin sistemul bancar, FNGCIMM și FRC, pentru asigurarea lichidităților și finanțarea investițiilor.
Distinct, există și pachetul de stimulare economică ”Innovation” care asigură:
Deducerea a până la 80% din costurile necesare pentru invenții, inclusiv acoperirea cheltuielilor cu înregistrarea și protejarea invențiilor cu obligația implementării efective în România.
Granturi pentru digitalizare și comerț online (pentru IMM) .
Granturi între 50.000 și 200.000 € pentru firmele cu cifra de afaceri mai mică de 1 milion de euro, pentru software certificat de e-commerce și de administrare a unei firme (de tip ERP).” M.S.