Sancțiuni pentru nerealizarea baremului!

0



  • Noile reguli la competițiile naționale de înot



Federația Română de Natație și Pentatlon Modern a anunțat noile reguli de participare în competițiile de juniori, tineret și seniori. Acestea au fost aprobate de Biroul Federal în ședința de acum câteva zile și vor intra în vigoare începând cu Campionatul Național în bazin de 50 m, competiție care va avea loc în primăvară.


PARTICIPANŢI: Masculin: SENIORI (19 ani și mai mari), TINERET (17-18 ani) şi JUNIORI (15-16 ani). Feminin: SENIORI (18 ani și mai mari), TINERET (16-17 ani) şi JUNIORI (14-15 ani).
CONDIŢII TEHNICE: concursul se desfăşoară după sistemul seriilor eliminatorii şi finale. Excepţie fac probele de 800m și 1.500m liber și probele de ștafetă, care se vor desfăşura contracronometru. Seriile rapide ale probelor 800m și 1.500m liber și toate seriile de ștafetă se vor desfășura în reuniunile finalelor. Programarea seriilor lente se va face ulterior finalizării înscrierilor. Nu se permit retrageri la ședința tehnică, eventualele retrageri dorite după finalizarea înscrierilor se vor comunica pe adresa office@frnpm.ro cu cel puțin 3 zile înaintea începerii competiției. La probele unde sunt înscrişi minim 16 sportivi se vor organiza 2 finale.
• Componența finale: finala „A” – open, finala „B” – tineret si juniori; La probele unde sunt înscriși minim 20 de sportivi juniori, se vor organiza de 3 finale. • Componenta finale: finala „A” – open, finala „B” – tineret și juniori, finala „C” – juniori; Clasamentul pentru categoria tineret va fi alcătuit în ordine din finala A, finala B şi restul din serii. Clasamentul pentru categoria juniori va fi alcătuit în ordine din finala A, finala B, finala C şi restul din serii.

Titluri și premii

Câştigătorii individuali şi componenții echipelor de ştafetă clasate pe primul loc în clasamentul OPEN, vor primi titlul de CAMPION NAŢIONAL DE SENIORI, medalie, tricou şi diplomă. În clasamentul de TINERET titlul de CAMPION NAŢIONAL DE TINERET, medalie, tricou şi diplomă, iar în clasamentul categoriei JUNIORI, se va acorda titlul de CAMPION NAŢIONAL DE JUNIORI medalie, tricou şi diplomă. Locurile II şi III vor primi medalii şi diplome. Nerealizarea baremului de participare va fi sancționată cu plata unei penalizări de 50 lei/proba pentru juniori și tineret și de 100 lei/proba pentru seniori. În cazul neachitării penalizării, clubul nu va avea drept de înscriere la următoarea competiție din calendarul FRNPM. Sportivii care nu își vor realiza baremul de participare în serii și care se vor califica în finale, vor fi acceptați cu condiția achitării imediate a taxei de penalizare. De asemenea, nerealizarea baremului in finala va duce la limitarea dreptului de participare în următoarele probe, până la achitarea taxei de nerealizare a baremului. Acordarea de titluri și premii pentru ocuparea locurilor I-III, este condiționată de îndeplinirea baremului impus categoriei de vârsta a sportivului. Primelor trei performanţe individuale, conform tabelei internaţionale de punctaj FINA (masculin şi feminin), la categoriile OPEN, TINERET (Tineret si Juniori) şi JUNIORI, li se vor acorda CUPE.

Programul și probele concursului

Ora și locația pentru ședința tehnica și validarea carnetelor de legitimare se vor anunța în timp util de către organizatori. În cazul unor motive obiective, bine argumentate, se pot modifica orele de începere ale reuniunilor. Aceste modificări trebuiesc anunțate cel târziu la ședința tehnică. PROBELE COMPETIŢIEI: 50m, 100m, 200m, 400m, 800m, 1500m Liber, 50m, 100m, 200m Spate; 50m, 100m, 200m Bras; 50m, 100m, 200m Fluture, 200m, 400m Mixt; Ștafete masculin/feminin/combinat: 4x100m liber, 4x100m mixt. M.D.