Avocatul primarului Georgescu cere arestarea lui Crăciun

0



Cazul atacului din Primăria Mioveni capătă noi dimensiuni după ce Ion Georgescu a participat la emisiunea Acces Direct şi a avut o confruntare cu Stelică Crăciun. În cadrul emisiunii, afaceristul, acuzat de încălcarea sediului profesional, a susţinut că s-a dus la Primărie după ce Daniel Otobâcu, cel care a intrat primul în biroul edilului, a primit un SMS de la primar prin care a fost chemat la biroul său. Pornind de la această afirmaţie, Ingrid Alexandrescu, avocata primarului Ion Georgescu, a înaintat procurorului de caz o cerere de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu arestul la domiciliu sau arestul preventiv pe motiv că ar fi încălcat măsura şi a luat legătura indirect cu martorul din dosar.


Scandalul a avut loc vineri seara, când Daniel Otobâcu s-a dus la ora 21,15 în biroul primarului Ion Georgescu. A fost urmat , la nici un minut, de Stelică Crăciun. Primarul susţine că cei doi l-au minţit pe agentul de pază că sunt aşteptaţi de edil şi astfel au pătruns în administraţia locală. A urmat o altercaţie în timp ce bărbaţii erau scoşi afară, moment în care, primarul susține că a fost lovit de Stelică Crăciun. Acesta din urmă a fost reţinut pentru 24 de ore, find eliberat sub măsura controlului judiciar. Stelică Crăciun a contestat măsura, procesul având loc ieri la Judecătoria Piteşti. Tot ieri, Ilie G. un bărbat care se judecă de mai mulţi ani într-un proces civil cu Stelian Crăciun a depus la Judecătoria Piteşti o solicitare prin care cere emiterea unui ordin de protecţie împotriva lui acestuia ca urmare a scandalului de la Primăria Mioveni. Omul se teme să nu fie şi el atacat la fel cum a fost primarul!

Intervenţie în cadrul unei emisiuni

Luni, primarul Ion Georgescu a intrat în direct la emisiunea Acces Direct, acolo unde a povestit ce s-a întâmplat. Realizatorii emisiunii l-au sunat şi pe Stelică Crăciun intrând în direct şi cu acesta. Stelică Crăciun a povestit că se afla cu Daniel Otobâcu, martor în dosar, atunci când acesta din urmă a primit un SMS de la primarul Georgescu prin care era chemat la primărie. Fiind cu aceeaşi maşină au mers împreună. Stelică Crăciun susţine că el s-ar fi dus în biroul primarului ca să-şi ia prietenul de acolo şi că, atunci când a intrat, Daniel Otobâcu era pe scaunul edilului.

Se cere înlocuirea măsurii

Ca urmare a celor declarate, ieri dimineaţă Ingrid Alexandrescu, avocatul primarului Ion Georgescu, a depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti o cerere de înlocuire a controlului judiciar pentru Stelian Crăciun, pe motiv că acesta s-a folosit de intervenția televizată pentru a lua legătura cu martorul. „Am solicitat dimineaţă procurorului de caz înlocuirea controlului judiciar cu măsura de arest la domiciliu sau arest preventiv având în vedere că Stelian Crăciun a intrat în direct în emisiunea din 14.02 2020 la Acces Direct şi făcând declaraţii cu privire la aşa zisul motiv al prezenţei sale în incinta instituţiei Primăriei Mioveni când s-a dus însoţit de Daniel Otobâcu. A spus că acesta (n.r Daniel Otobâcu) ar fi primit un SMS pe telefon de la primar, lucru care este oricum neadevărat, dar care încalcă interdicţiile ce i-au fost puse prin control judiciar de a nu lua legătura cu martorii pentru a nu influenţa ancheta. Ori, prin afirmaţiile făcute public în cadrul emisiunii, acesta practic i-a transmis martorului ce anume declaraţii să dea. Mai mult decât atât, a pus la dispoziţie numărul de telefon al lui Daniel Otobâcu pentru ca acesta să fie sunat de producătorii emisiunii să intre în direct. A încălat interdicţiie prevăzute în controlul judiciar, pentru că a influenţat şi a mijlocit transmiterea de informaţii către acesta”, a declarat apărătorul edilului.

Contestaţie, respinsă de instanţă

Ieri după-amiază, Judecătoria Piteşti a respins contestaţua lui Stelian Crăciun: „În baza art. 213 C.p.p. respinge plângerea formulată de inculpatul C.S. împotriva ordonanţei nr 1007/P/2022 din data de 12.02.2022 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti prin care s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar. În baza art. 275 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu de la 15 Februarie 2022”, se precizează în sentinţă.  M.Sandu