Au condus cu 1-0, dar au pierdut

0




Voleibalistele de la CS Dacia Mioveni 2012 au pierdut un nou meci în Divizia A 1. Luni seară, în Sala Sporturilor din Mioveni, fetele antrenate de Massimo Dagioni au fost la un pas să facă surpriza cu ocupanta locului 5, CS Medgidia, însă până la urmă au cedat.


Argeșencele au câștigat primul set al meciului, dar le-au cedat pe următoarele trei, pierzând, cu 3-1. În primul set, Dacia s-a impus cu 25-19 după ce a condus ostilitățile, în permamență. În al doilea set, oaspetele s-au impus clar, avnd la un moment dat 12-0, iar până la urmă câștigând cu 25-16.0 În al treilea set, s-a mers la egalitate doar în primele două serve, după care Medgidia s-a distanțat, 6-18 fiind cea mai mare diferență, după care setul s-a încheiat 18-25. În ultimul set, Dacia a forțat revenirea, dar avansul luat la început de adversare a fost decisiv, diferența de 8 puncte de la un moment dat, 3-12, nemaiputând fi refăcută până la final, iar echipa oaspete câștigând setul cu 25-21. CS Dacia nu trece printr-o perioadă foarte bună, echipa având 8 eșecuri consecutive. De asemenea, la nivelul băncii tehnice au avut loc mai multe schimbări în această perioadă, conducerea fiind în căutarea unui antrenor principal compatibil cu pretențiile echipei. La ultimul meci pe bancă au stat italianul Massimo Dagioni și Gabriela Ayza.

Etapa 16
# Dinamo – CSM Târgoviște 0-3 (18/25 22/25 21/25)
# CSU Cluj – Volei Cristina Pârv 0-3 (18/25 13/25 19/25)
# Știința Bacău – CSM Lugoj 0-3 (15/25 15/25 18/25)
# CSO Voluntari – Volei Alba Blaj 3-2 (25/21 20/25 18/25 25/22 15/13)
# Rapid – SCMU Craiova 3-0 (25/16 25/18 25/14)
# CS Dacia – Medgidia 1-3 (25-19, 16-25, 18-25, 21-25)
CLASAMENT
1. CSM Târgoviște 45
2. CSO Voluntari 40
3.Volei Alba Blaj 39
4. CSM Lugoj 34
5.CSM Medgidia 32
6. Rapid 27
7. Dinamo 25
8. Știința Bacău 16
9. SCMU Craiova 15
10.CS Dacia Mioveni 13
11. Volei Cristina Pîrv 10
12.CSU Cluj 1
Meciuri, ieri și sâmbătă
Programul echipei de volei este foarte încărcat în această perioadă. Astfe, CS Dacia Mioveni joacă în deplasare meciurile etapelor XVIII și XIX. Ieri, de la ora 18,30 a întâlnit pe CSM Lugoj, după care se va merge la Cluj unde va avea câteva antrenamente înaintea partidei cu echipa locală CS „U” NTI Data Cluj, programată pentru sâmbătă 19 februarie, la ora 18,00. Adversara de aseară era ocupanta locului 4 în clasamentul Diviziei A în timp ce meciul de sâmbătă este mai accesibil pentru alb-albastre, care vor întâlni ultima clasată. S.M.