În afară de Rabla și Rabla Plus, lansate săptămâna trecută, guvernaniți pregătesc alte noi programe de finanțare pentru firme.
Unul dintre ele, foarte important, se află în lucru: IMM Prosumer. Acest program, care va fi finanţat dual, pe de o parte din fonduri ale statului român, garanţii, acordate pentru credite, dar şi din fonduri europene din Fondul de modernizare, va asigura companiilor posibilitatea de a achiziţiona şi monta panouri fotovoltaice şi de a deveni prosumeri, până la urmă furnizori de energie, dincolo de a-şi asigura independenţa energetică. După cum anunțat Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, ”este un program foarte aşteptat și în câteva zile va fi promovat”.
Totodată, el a anunţat lansarea a încă patru noi programe de sprijin a economiei, în total fiind şase programe ce aduc în piaţă în primul trimestru peste 17 miliarde de lei. În plus, au fost aprobate plafoanele pentru acest an pentru programele IMM Invest şi Agro IMM Invest, în valoare de 10 miliarde de lei, iar pe lângă acestea vor fi lansate patru noi programe: IMM Prod, cu un plafon de garanţii de 1,5 miliarde de lei şi o schemă de ajutor de stat de 268 de milioane de lei, Rural Invest, cu un plafon de garanţii de 2,5 miliarde de lei şi o schemă de garanţii de 530 de milioane de lei, Garant Construct, cu un plafon de garanţii de 2,5 miliarde de lei şi o schemă de ajutor de stat de 495 milioane de lei, şi Innovation, cu un plafon de garanţii de 1 miliard de lei şi o schemă de ajutor de stat de 214 milioane de lei. S.M.