Rezultatul de egalitate scos de CS Mioveni și cu vicecampioana, FCSB nu a fost trecut cu vederea de analiștii sportive de la televiziunile de specialitate.
Astfel, comentând și analizând rezultatul, atât Ilie Dumitrescu la Digi Sport 1 câtși Ovidiu Sabău la Look Sport au avut cuvinte de laudă asupra jocului, tacticii și a antrenorului lui CS Mioveni. ”Mă așteptam să fie un meci complicat pentru FCSB, așa cum spuneam la început.
CS Mioveni e o echipă care face foarte bine un presing de întâmpinare, iar asta s-a văzut. Cei de la Mioveni au jucat chiar dur, au dus jocul la limita regulamentului. CS Mioveni e o echipă care nu se apără, cum a făcut Chindia, care s-a retras în 16 metri în repriza a doua a meciului cu FCSB. Echipa asta se apără foarte sus, între 25 și 40 de metri, astfel e foarte greu să joci în spatele liniei lor de fund. Face un presing de întâmpinare foarte bun, e un adversar incomod. Mioveni e echipă foarte bine organizată”, a spus Ilie Dumitrescu, la DigiSport.
”Au avut atitudine!”
Laude la adresa jocului prestart de CS Mioveni au venit și de la un alt component al Generației de Aur, Ioan Ovdiu Sabău. „Vreau să-i felicit pe Pelici şi pe această echipă cu suflet mare. Jucătorii au ştiut să interpreteze jocul contra unui adversare mare pentru campionatul nostru. Au avut atitudine, chiar dacă la începutul jocului au fost timizi, au şi primit gol. Dar după care au început să prindă încredere şi curaj. Cei de la FCSB nu au mai avut posesie, au pierdut curajul şi aşa au venit două şanse mari de a înscrie.
Până la urmă, a venit golul celor de la Mioveni. Scorul mi se pare corect, chiar dacă a doua repriză FCSB a avut mai mult posesia. CS Mioveni a jucat exact aşa cum trebuie să joace o echipă mică, cu suflet mare şi bine antrenată”, a declarat Sabău la LookSport. S.M.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro