Cod galben de vânt și ninsori viscolite în Argeș

0



Meteorologii au emis miercuri, o avertizare cod galben de intensificări ale vântului şi ninsori viscolite, în Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1700 de metri. Este vizat Argeșul și alte 9 județe. Potrivit meteorologilor, de ieri, de la ora 20.00, până astăzi, la ora 08.00, în zonele afectate, vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi la rafală 70…90 km/h. Temporar ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată şi vizibilitatea redusă. Sunt vizate zece judeţe, respectiv: Alba, Argeş, Braşov, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Prahova, Sibiu şi Vâlcea. M.D.