Arbitrul Andrei Chivulete are ce are cu Mioveniul și pe unde o prinde o ”arde”. Astfel în turul campionatului, la partida CS Mioveni – CFR Cluj, scor final 0-1, a permis un gol din off-side și nu a acordat un penalty clar Mioveniului, petrecut sub ochii lui, la o tragere de tricou a lui Garutti în careu. Acum, Chivulete s-a aflat la centru la meciul de la Arad și l-a făcut praf. Conform GSP, centralul a comis 4 erori mari de arbitraj.
Chivulete a dictat două penalty-uri, ambele eronat, și nu a acordat o a treia lovitură de pedeapsă. În min. 20 ar fi acordat eronat penalty pentru Mioveni. Evgeni Shlyakov l-a bruscat pe Sanoh la marginea careului de 16 metri al arădenilor. Faultul este unul evident, dar apărătorul rus a protestat, considerând că atingerea a avut loc în afara suprafeței de pedeapsă. Reluările par să îi dea dreptate fotbalistului de la UTA, iar Sanoh a transformat penalty-ul cu o „scăriță”.
În min. 40 – penalty acordat aiurea pentru UTA: Tomczyk s-a întors în momentul centrării lui Vukcevic, iar mingea l-a lovit în braț. Dumitru Cardoso a egalat. Un fost arbitru FIFA contactat de GSP explică de ce Chivulete a luat decizia greșită: „Mâna jucătorului de la CS Mioveni se află într-o poziție normală. Este o poziție naturală în funcție de mișcarea din acel moment. Fără să-și mărească suprafața corpului, iar în astfel de faze nu se sancționeaza cu henț”. În min. 42 este un penalty neacordat pentru Mioveni: Iacob, portarul lui UTA, prinde mingea, apoi îl lovește pe Balaur.
„Iacob nu are nicio treabă cu mingea, se duce direct în Balaur. Penalty evident” a declarat Constantin Zotta, fost arbitru FIFA. La această fază, Chivulete a considerat obstrucție din partea lui Balaur și i-a dat cartonaș galben jucătorului galben-verde. În fine în min. 46 a fost și un penalty neacordat pentru UTA , Oancea având o intrare întârziată în propriul careu asupra lui Otele. În plus, acestor greșeli li se poate adăuga și o a cincea, cea de la golul victoriei, Otele fiind în poziție suspectă de off-side în momentul când a plecat pasa spre el. S.M.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro