Cristian Gentea: ”Am fost, suntem și vom fi tot timpul lângă echipă!”

0



Primarul Cristian Gentea, omul care s-a zbătut cel mai mult pentru a asigura echipei condițiile pentru performanță, a ținut să-i felicite pe jucători, antrenori și conducători pentru intrarea în Top 6.



Edilul a dat asigurări că administrația locală a fost, este și va fi tot timpul lângă FC Argeș. Edilul a anunțat că performanța se plătește așa cum trebuie la Pitești, întreaga echipă urmând să primească un bonus de peste 300.000 de euro pentru intrarea în play-off, urmând ca în sezonul viitor bugetul clubului să fie mărit considerabil pentru crearea unui lot și mai puternic.
”Mult succes în play-off și în semifinalele Cupei!”
”Bucuria calificării în play-off-ul Ligii I a continuat în această dimineață, chiar în Piața Primăriei! I-am așteptat pe alb-violeți pentru a-i felicita, așa cum se cuvine!
M-a bucurat foarte mult și prezența suporterilor, celor cărora le mulțumesc pentru susținere și pentru momentul emoționant oferit.
În final, cu toții am ciocnit un pahar de șampanie: pentru reușita formației noastre, pentru dăruirea și revenirea din duelul de la Botoșani, pentru toate rezultatele ce în final ne-au adus calificarea!
Felicitări încă o dată pentru ocuparea locului 4! Mult succes în jocurile din play-off, dar și în semifinalele Cupei României. Hai, FC Argeș!” a fost mesajul postat de primarul Gentea pe pagina sa de facebook. M.D.