Fotbal
În confruntarea de astăzi, cu Universitatea Craiova, staff-ul tehnic al echipei FC Argeș nu va putea conta pe trei jucători de bază. Mijlocașul Cristi Tănase este accidentat, în timp ce fundașii Andrei Tofan și Grigore Turda sunt suspendați din cauza cumului de cartonașe. Antrenorul Andrei Prepeliță speră ca cei care vor intra să-i suplinească cu brio pe cei trei titulari.
Antrenament la Slatina
Fotbaliștii alb-violeți au plecat încă de ieri la Craiova. În drumul lor, piteștenii au făcut un popas de câteva ore la Slatina pentru a face un antrenament. Argeșenii s-au pregătit pe un teren de iarbă foarte bun, întrucât în această zonă nu a nins. După ce au terminat antrenamentul, fotbaliștii lui Andrei Prepeliță și-au continuat drumul spre hotelul unde erau cazați.
FC Argeș II vrea 3 puncte la Clinceni
Echipa secundă a clubului FC Argeș va disputa astăzi primul meci oficial din acest an. FC Argeș II va întâlni de la ora 15.00, în deplasare, pe Academica Clinceni II, satelitul formației de primă ligă. Confruntarea dintre cele două echipe contează pentru runda cu numărul 16 a seriei a IV-a, a ligii a treia. Înaintea acestui duel, formația pregătită de Constantin Schumacher ocupă locul 10, ultimul, cu doar 5 puncte, adunate în 15 etape, în timp ce ilfovenii se situează pe locul 9, cu 10 puncte. Alb-violeții își doresc să obțină cele trei puncte puse în joc în urma unui joc bun, obiectivul final fiind promovarea celor mai buni tineri la prima echipă și menținerea echipei în Liga a III-a și în sezonul viitor. M.D.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro