• Din punctul meu de vedere

De trei săptămâni adorm greu și dorm superficial. Dimineața, primul lucru pe care îl fac este să deschid telefonul cu speranța că voi citi știrea potrivit căreia a fost semnat acordul de pace.

Câteodată, mă uit la meciurile de fotbal din Champions League, dar e foarte jenant să sufăr pentru Real Madrid, echipa mea preferată, când în vecinătate flăcările războiului pârjolesc oameni în casele lor. Poate că atunci când Benzema marchează un gol, glonțul tocmai străpunge, în vecinătate, o inimă de copil.
X
Nu știu cum e în alte țări ale frumosului Occident, dar observ că românii abia așteaptă să își acuze seamănul că nu e suficient de sensibil la suferința refugiaților, iar dacă se abate cineva de la exprimarea dezaprobării războiului de agresiune, imediat este catalogat drept putinist. Unii vor să reușească în viață prin acuzații, prin culpabilizare. Eu sunt însă dator să caut și cauzele războiului, să compar argumentele părților, convins că altfel nu înțelegem nimic, iar răul se poate repeta și multiplica.
X
Țin un fel de jurnal de război, mai bine zis de spectator la război.
x
Stau multe ore în fotoliu, beau litri de cafea și mă hrănesc cu știri. Doar știri pro – NATO, pro – SUA. Sunt un curcan din ce în ce mai gras îndopat cu propagandă. Îmi este rușine că SUA și NATO nu au încredere în mine și au ordonat să fie blocate sursele alternative de informare. Mă consideră un cetățean dubios, gata oricând să fie victima dezinformării putiniste.
Păcat, credeam că între mine și SUA + NATO există o dragoste sinceră, reciproc împărtășită, dar dragoste fără respect înțelesesem că nu există. Probabil că m-am înșelat, în Minunata Lume Nouă, curcanii grași trebuie să-și iubescă necondiționat stăpânul care îi hrănește.
În urmă cu mulți ani, când lucram în redacția unui ziar comunist de provincie, cheltuiam o jumătate de oră pe săptămână pentru a le ridica osanale Tovarășului și Tovarășei, după care îmi puteam vedea de treabă. Astăzi, mai multe televiziuni de știri și zeci de site-uri muncesc din greu, zi și noapte, pentru a mă convinge că SUA și NATO sunt de treabă.
Când cineva încearcă insistent să îmi demonstreze înalta sa moralitate, obține efectul contrar, cred că asta i se întâmplă fiecărui om, nu numai mie.
X
Asistăm la o revoluție în percepția pe care opinia publică occidentată o are asupra războiului. Omul din vest nu mai acceptă motivele politice și geostrategice pentru justificarea morții, a pericolului și chiar a disconfortului. Trăiește prea bine, prea securizat pentru a admite că o agresiune militară îl poate scoate din proiectul său de viață.
Este o atitudine normală, dar să ținem seama de faptul că până nu de mult lucrurile erau relative. În cazul Irakului, justificările referitoare la deținerea de către Saddam Hussein a unor arme chimice au fost crezute, ceea ce astăzi sunt sigur că nu s-ar mai putea întâmpla. Mergând puțin înapoi, cred că nici cea mai inteligentă campanie mediatică nu ar mai face să fie acceptată, în zilele noastre, bombardarea Belgradului, capitală europeană.
S-a schimbat ceva și, căutând, vom descoperi că pentru prima oară viața individului este categoric pusă deasupra intereselor unei țări, indiferent cine ar fi ea și ce valori de securitate ar pretinde că apără.
Țara a devenit, brusc, cu mult mai puțin semnificativă decât omul.
Situația este rezultatul unui efect cumulativ al unei multitudini de cauze. Bunăstarea materială și consumul au jucat un rol, un alt rol l-a jucat faptul că valorile naționale au devenit evanescente, istoria comună este percepută tot mai palid, eroismul dus până la sacrificiu este de neînțeles. Omul se proiectează pe sine pe fundalul lumii, ieșind din decorul național obișnuit. Contează grupul proxim și planeta, națiunea își pierde din multiplele sale roluri tradiționale și, mai ales, din sacralitatea ce până ma ieri nu era pusă în discuție.
Opinia publică occidentală a sesizat sau a fost ajutată să sesizeze că țările și granițele sunt simboluri, că este o naivitate să le mai invoci în lumea internetului și a satului global.
Veți spune că în Ucraina situația se prezintă altfel, fiind vorba despre lupta întregului popor pentru apărarea ființei naționale. Răspunsul este nu, cetățeanul din vest nu este naiv și știe că statul ucrainian este un construct recent, upgradat de anumite interese americane. Același cetățean reține însă că este vorba despre o comunitate umană care își numără morții, motiv pentru care o susține maxim.
Puțini se mai pun în locul Rusiei deoarece puțini sunt cei care mai cred că o țară mai contează în zilele noastre, oricare ar fi ea, pe primul plan fiind viața, pentru prima oară percepută ca valoare ce nu poate fi tranzacționată cu nimic altceva, urmând în ordinea importanței teritoriul personal, anume apartamentul, localitatea, spitalul, magazinul etc.
(Dificil pentru mințile majoritare, ușor analfabete funcțional, să pună libertatea cel puțin alături de metabolism).
Poate să invoce Vladimir Putin cât dorește rațiunile de securitate geostrategică națională, poate dezvolta câte argumentații are el chef, omul occidental va considera că vorbește o limbă de neînțeles, care nu poate fi tradusă în limba engleză. Noile generații sunt deja surde și oarbe când vine vorba despre țări și națiuni, pentru ele nu mai contează decât grupul, orice altă susținere fiind considerată caducă și absurdă.
X
Nici azi nu s-a semnat vreun acord de pace. Seara, mă voi uita la El Clasico, adică meciul Real Madrid – Barcelona. Sper să nu se bage niciun gol fiindcă atunci când intră mingea în poartă mă gândesc imediat că un glonț a intrat în pieptul unul copil.
Poate am înnebunit, dar chiar așa mi se întâmplă.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)