Doi ani cu suspendare pentru viaţa unui copil!

1



Dosarul uciderii unui băieţel în vârstă de 12 ani, la Mioveni, a ajuns la final. Şoferul care l-a accidentat mortal, în timp ce traversa pe trecere, a fost condamnat la doi ani cu suspendare spre nemulţumirea rudelor victimei. Apelul membrilor familiei copilului decedat a fost respins de Curtea de Apel Piteşti, ceea ce înseamnă că inculpatul rămâne cu pedeapsa dată de prima instanță, respectiv doi ani cu suspendare.  


Tragedia s-a întâmplat pe 13 noiembrie 2020, la Mioveni. Andrei M. avea pe atunci 19 ani și era la volanul unui BMW seria 3. Avea viteză foarte mare, au stabilit experții. Mergea pe banda a doua, iar la o trecere de pietoni la care alți șoferi au oprit să cedeze trecerea unui grup de copii, tânărul a lovit, în plin, un băiat în vârstă de 12 ani. Copilul a fost aruncat la o distanță de 32 de metri de la locul impactului și a murit pe șosea. Andrei M. a reușit să oprească bolidul abia la 70 de metri de zebră. Totul, sub privirile îngrozite ale fratelui geamăn ucis. Martori la nenorocire au fost și doi polițiști din cadrul Serviciului Rutier Argeș care veneau cu echipajul din sensul opus și au oprit la trecere ca să le permită copiilor să traverseze. „Accidentul s-a produs pe un tronson unde limita vitezei legale era de 30 km/h. S-a mai constatat că în zonă drumul este în aliniament şi este prevăzut cu iluminat public corespunzător, marcaje şi indicatoare rutiere vizibile”, scrie în expertiza depusă la dosar. Cu alte cuvinte, experții spun că nu existau motive pentru care şoferul să nu fi observat trecerea de pietoni şi pe cei care traversau ori maşinile care erau oprite.

Inculpatul şi-a retras cererea de apel!

În decembrie 2021, Andrei M. a fost condamnat. De la începutul procesului, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti a propus o pedeapsă cu suspendare, iar judecătorul a fost de acord. Șoferul a primit 2 ani cu suspendare și o perioadă de supraveghere de 3 ani, timp în care nu are voie să conducă un autovehicul. Este obligat să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunității. După ce au aflat sentinţa, părinţii îndoliaţi au fost şocaţi. Nu îi nemulțumește că a fost condamnat cu suspendare ci că pedeapsa e prea mică. „Nu ne venea să credem. Pe noi ne-a durut faptul că, în motivare, judecătorul spune că vina a fost exclusiv a şoferului, dar îi dă pedeapsa minimă. Faţă de fratele geamăn să nu spui nimic? El a fost martor, a fost de faţă când i-a murit fratele. Ne-a spus avocatul de la începutul procesului să nu ne aşteptăm să-i dea cu executare. Nici nu ne doream asta. Ştiam, dar ne aşteptam să fi mers puţin spre maxim. Doi ani cu suspendare după ce mi-a băgat copilul în mormânt? Nu-i vreau răul, nu-l vreau la puşcărie că nu-mi mai aduce nimeni băiatul înapoi”, a declarat Doina Bordei despre sentinţă. Familia a atacat decizia la Curtea de Apel Piteşti. Şi inculpatul a declarat apel însă, în timpul procesului, şi-a retras cererea. La sfârşitul săptămânii trecute judecătorii au dat sentinţa definitivă. Magistraţii au respins apelul părinţilor băieţelului decedat ceea ce înseamnă că inculpatul rămâne cu pedeapsa de 2 ani cu suspendare. Decizia este definitivă. M.S.


1 COMENTARIU

  1. Iarăși eu am patruzeci de ani în care nu am condus niciodată, tocmai fiindcă n-aș putea trăi cu mine însumi de aș ucide un om nevinovat…
    Piș pe mașinile voastre și pe caracterul vostru bolnav și iertător de ucigași!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.