Supereroii care protejează mediul
Astăzi, de la ora 12:30, Biblioteca Județeană Argeș organizează online activitatea Supereroii care protejează mediul. Activitatea este de prezentare a principalelor schimbări climatice la nivel planetar și a posibilelor soluții de protejare a mediului. La activitate participă elevi de la Școala Gimnazială Tudor Mușatescu din Pitești.
Atelier de cultură generală
Astăzi, de la ora 16:30, Biblioteca Județeană Argeș organizează activitatea online Știai că…? Lucruri neștiute de noi cunoscute. Este vorba de un atelier de cultură generală, destinat copiilor cu vârstele cuprinse între 9 – 11 ani, derulat în cadrul Proiectului ”Clubul Copiilor Isteți”.
Expoziție Mircea Eliade
În această săptămână, în holul Bibliotecii Județene Dinicu Golescu Argeș, este deschisă expoziția Români în conștiința universală-Mircea Eliade. Expoziția cuprinde cărți, cronici, studii și recenzii, fiind prilejuită de împlinirea a 115 ani de la nașterea scriitorului, istoricului religiilor, filosofului și profesorului român Mircea Eliade.
Expoziție de grafică
În această săptămână, Biblioteca Județeană Argeș găzduiește expoziția Poveștile fabuloase ale Dariei. Este vorba de o expoziție de grafică și pictură. Pe simeze expune Daria Porumbel, elevă în clasa a IV-a la Liceul de Arte ”Dinu Lipatti”, prof. îndrumător – Anca Giura. I.I
Citiți, de asemenea, pe curier.ro