La finalul partidei cu FCSB II, Constantin Schumacher, antrenorul FC Argeș II, s-a declarat mulțumit de evoluția jucătorilor săi.
Tehnicianul alb-violeților este convins că puștii pe care îi pregătește vor avea evoluții bune și în play-out: ”Un meci frumos. Jucătorii au dat tot ce au putut la acest joc. Îi felicit pentru cum s-au luptat pe acest teren deplorabil. Am arătat ca o echipă bună care își dorește să își atingă obiectivul. Obiectivul nostru este să creștem copii pentru echipa mare. Îi felicit pentru atitudinea pe care au avut-o la acest meci. Vrem să arătăm și de acum încolo ca o echipă care își dorește și sper ca de la meci la meci să adunăm puncte. Va începe play-out-ul și este important să câștigăm cât mai multe partide. Vom lua fiecare joc în parte și îl vom trata numai la victorie. Copiii au crescut foarte mult și sunt sigur că vor confirma așteptările” a spus Schumacher după meci. M.D.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro