Ştiri de la IJP

0





Vitezoman lăsat pieton
Sâmbătă, polițiștii Formaţiunii Rutiere Topoloveni l-au depistat pe Ionuţ Alexandru I. , de 22 de ani, din Rătești, care conducea un autoturism pe DJ 702 Topoloveni, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 115 km/h. Ca urmare a abaterii constatate, cel în cauză a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002R, totodată fiind aplicată măsura complementară de reținere a permisului de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
După dosarul penal a urcat din nou pe moped!
Vineri, în jurul orei 16:00, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung l-au prins pe Andrei B., de 22 de ani, din Câmpulung, care conducea un moped pe str. Gen. C. Simonescu de pe raza localității de domiciliu, fără a deține permis de conducere. Totodată, din verificări s-a stabilit că mopedul în cauză nu era înmatriculat sau înregistrat. Ulterior, în jurul orei 17:00, tânărul a fost depistat din nou, conducând fără drept același moped, pe str. Istrate Rizeanu din același municipiu. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 334 și 335 din Codul Penal (constând în câte două acte materiale), iar mopedul a fost indisponibilizat pentru cercetări.
Şofer cercetat penal, prins la volan
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț au depistat un bărbat de 34 de ani, din Berevoești, care conducea un autoturism Renault, pe DN 73, pe raza localității Valea Mare Pravăț, având dreptul de a conduce suspendat. Acesta este cercetat penal după ce a fost prins conducând sub influenţa alcoolului. De asemenea, în autoturism se afla și Florina M. de 37 de ani, proprietară a autoturismului condus de bărbat. Pe numle celor doi a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal (atât sub aspectul conducerii fără drept, cât și al încredințării unui autovehicul spre a fi condus de către o persoană care nu are dreptul de a conduce), iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite. M.S.