Aproximativ 300 de sportivi de la 21 de cluburi din țară au participat, sâmbătă și duminică, la Campionatul Național de Skandenberg-Armwrestling și Para-Skandenberg-Armwrestling 2022, găzduit de Sala Lumina de la Centrul Cultural Județean.
Evenimentul a fost organizat de Asociația Română de Skandenberg ,,Braț de Fier” și Club Sportiv de Skandenberg ,,Armbenders Viorel Dobrin” sub egida Federației Române de Skandenberg-Armwrestling (în devenire) și cu sprijinul Consiliului Județean Argeș. Au fost două zile intense, în care sportivii de la toate grupele au dat tot ceea ce au avut mai bun. Marii favoriți la medalii au confirmat așteptările și au urcat pe podium. Argeșeanul Viorel Dobrin a devenit din nou campion național la categoria sa, la ambele brațe. Dobrin a primit și titlul de cel mai bun sportiv român al anului 2021 în Skandenberg-Armwrestling, asta și datorită performanței excepționale a sportivului din Poiana Lacului, care a devenit, anul trecut, al doilea român după Oncescu, campion mondial. Mai mult, clubul pe care îl conduce a câștigat și titlul la general, cu 21 de medalii de aur, 21 argint, 14 bronz. Pe locul doi s-a clasat Unirea Șișești și pe trei Edi-Gym Club din Luduș. Printre cei premiați s-au numărat și Florin Ghimișliu cadru universitar la Facultatea de Educației Fizică și Sport din cadrul Universității din Pitești, precum și Cristinel Gâju, primul mare sportiv de Skandenberg din Pitești.
Dobrin: ”Reprezint cu mândrie Argeșul!”
“Vreau să mulțumesc partenerilor noștri și Consiliului Județean Argeș. Mi-am dorit foarte mult ca această competiție să fie organizată, din nou, în Argeș. Mi-aș dori să devină o tradiție și să dezvoltăm un campionat și în județul nostru. Reprezint cu mândrie județul Argeș și le mulțumesc tuturor celor care au crezut în mine” a spus argeșeanul Viorel Dobrin, vicepreședintele Federației Române de Skandenberg.
Valahu: ”O mare onoare să fiu aici”
Și Radu Valahu, vicepreședintele Federației Române de Skandenberg, a apreciat eforturile depuse de organizatori și autoritățile locale: “Este o mare onoare să fiu aici. Pentru a doua oară se desfășoară acest campionat național în Argeș. Vreau să le mulțumesc sportivilor care au venit din toată țara. Mulțumim Consiliului Județean Argeș pentru sprijinul acordat și personal dlui Adrian Bughiu. Suntem 300 de sportivi în această sală. Nu suntem spartani, suntem români. Vom fi și mai mulți. Aici, în acest minunat Argeș, Viorel Dobrin ne invită mereu cu brațele deschise. Îl felicit pe Viorel pentru performanța sa și pentru cum ne reprezintă țara. Este unul dintre cei mai buni sportivi români. Campionatul de aici, din punct de vedere al pregătirii sportivilor, a fost cel puțin la un nivel de campionat european. Nu putea fi organizat acest eveniment fără efortului lui Viorel Dobrin și fără sprijinul Consiliului Județean Argeș și al vicepreședintelui Adrian Bughiu”. S.M.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro