Ceva se schimbă

Date:

  • Din punctul meu de vedere



Democrația este frumoasă, te face să te simți om, nu sclav pe plantație. Din păcate, de la intrarea în secolul XXI, frumoasa noastră este tot mai des folosită drept servitoare sau țiitoare a elitei economice și militare mondiale. Când nu se lasă, e de-a dreptul violată.


Sincer, nu știu ce e de făcut, dar ceva trebuie, pentru a nu ajunge să alegem între o democrație sluțită și o dictatură sănătoasă.
Când spun că ceva trebuie făcut, mă gândesc imediat la presa independentă și la acei oameni care au talentul de a deosebi adevărul de minciună. Să sperăm că aici se află cheia salvării democrației.

Zilele trecute, la Londra, am stat la un pahar de vorbă cu câțiva români care și-au găsit un rost acolo, sunt pe picioarele lor și o duc destul de bine. M-am bucurat să găsesc în mintea lor un refuz complet al minciunii, o rezistență totală la manipulare. Am discutat, concret, despre trei subiecte.
Primul subiect, războiul din Ucraina. Românii noștri deștepți sesizează perfect contradicția dintre modul în care este definit patriotismul în cadrul UE și modul în care este definit cu privire la Ucraina. În UE, patriotismul a devenit un fel de păcat, de boală, iar în Ucraina este considerat o virtute supremă în virtutea căreia merită să îți dai viața.

– Trebuie să vedem cât mai repede Ucraina în UE pentru a urmări modul în care se împacă patriotismul ca boală cu patriotismul ca virtute, au spus oamenii.
Au mai sesizat amicii mei că în legătură cu războiul acesta se poate spune orice, de o parte sau de alta, fără a putea verifica unde se află adevărul. Este ca la un concurs de spus minciuni, în care câștigă cel ce o spune pe cea mai gogonată. Minciunile de pe front pun într-o altă lumină și informațiile despre pandemie, iar întrebarea care se ridică este dacă nu cumva am fost mințiți și în legătură cu unele aspecte ale luptei cu virusul Covid – 19.
– Concluzia? Trebuie să avem curajul de a spune de câte ori putem și în orice situație că vrem informații necenzurate, atât din partea statului, cât și din partea presei și a rețelelor de socializare. Ne va lua cinava în seamă ? Da, dacă vom fi mulți și vor ridica vocea.

Al doilea subiect a fost relativ la alegerile prezidențiale din Franța.
Nici nu știi ce să crezi și cum ar fi mai bine pentru viitorul Europei. Despre Macron, francezii spun că lucrează în favoarea celor bogați, iar despre Marinne Le Pen, că ar bulversa ordinea firească a țării și a continetului. Ceea ce este inacceptabil este modul în care presa de calibru din Hexagon insistă pe ideea că Le Pen reprezintă extrema dreaptă. Cuvântul ”extremă” este menit să producă fiori în societate. Folosirea excesivă a unor termeni ar trebui să ne pună în gardă, consideră amcii mei.
Până la urmă, ideea este că trebuie să avem încredere în instinctul societății franceze, una mult mai rezistentă la manipulare decât naiva societate românească. Și mai este un aspect, anume că în Franța nu s-a auzit și nu s -a vorbit niciodată despre fraudarea alegerilor, la ei Sistemul nu are tupeul pe care îl are la noi. Poate că nici nu putem vorbi despre Sistem, în Franța.
La noi, în schimb, scenariile și strategia Sistemului sar în ochi. Alegerea lui Nicolae Ciucă în fruntea PNL a fost al treilea subiect discutat.

Oamenii aceștia ne cred proști ori se bazează pe faptul că avem probleme mai importante decât să cerem ca liderul acestui partid istoric care este PNL să fie ales în mod democratic. Proști nu suntem , dar suntem destul de lași și de egoiști încât să lăsăm lucrurile așa cum sunt. În mod normal, după maniera la care a fost schimbat Orban cu Cîțu și Cîțu cu Ciucă, ar trebui ca PNL să se prăbușească în sondaje în mod vertiginos.
Se va întâmpla acest lucru ? Nici vorbă, dar trebuie să știm că fiecare opțiune de vot pentru un partid în care democrația a fost ucisă este masochist. Dacă acceptăm să ne conducă, fie și într-o coaliție, un partid tras de sfori ca o păpușă, atunci o facem pe spinarea noastră, cum spune o vorbă românească.

De o luciditate care li se pare normală, amicii cu care am discutat la Londra concluzionează și asupra faptului că diaspora ar trebui să fie mai rezervată în ceea ce privește ideea că este mai îndreptățită, mai competentă, să decidă în chestiuni electorale decât noi, cei rămași în țară. Noi trebuie să avem cuvântul decisiv.
Impresia mea este că pandemia și războiul au trezit pe mulți la realitate. Articole pe care le semnez în această perioadă au mai multă susținere din partea cititorilor decât ar fi avut, cu aceleași idei, în urmă cu doi ani.
Știu ce spun, știu câte insulte încasam altădată când vorbeam despre scenarii și manipulare.
Ceva se schimbă, asta simt.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)


Acest material este proprietatea site-ului curier.ro şi poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afişarea link-ului către articolul din site-ul curier.ro.

Citiți, de asemenea, pe curier.ro

25 COMENTARII

  1. „Articole pe care le semnez în această perioadă au mai multă susținere din partea cititorilor decât ar fi avut, cu aceleași idei, în urmă cu doi ani.
    Știu ce spun, știu câte insulte încasam altădată când vorbeam despre scenarii și manipulare.
    Ceva se schimbă, asta simt”.

    • …zise ala care in urma cu o luna si ceva spunea ca-l simpatizeaza pe Putin fiindca e patriot si pentru ca apara valorile tarii sale „oricare ar fi ele”…

  2. Apropó de capul lor:
    Un țigan rom (pleonasm de întărire) avea o vacă la care ținea ca la ochii din cap dar a fost silit să se înscrie în C.A.P. împreună cu ,,animala” de care urma să aibă grijă, alături de alte surate, la sectorul zootehnic.
    Într-o zi, președintele îl vede supărat și-l întreabă de ce.
    Păi d’aia, dom președinte, că e bolnavă vaca mea!
    Mă, uite care e treaba, vaca nu mai e a ta, acum este a noastră, ai înțeles? Am înțeles!
    În altă zi iar îl vede supărat. Acum ce mai ai?
    Ce să am, mă cam doare capul nostru.
    N-ai priceput nimic, doar vaca e a noastră, capul este al tău, propriu și personal!
    Ehe, păi dacă ar fi fost CAPUL MEU, mai era VACA NOASTRĂ?
    P.S. După cum se vede, romu’ s-a deșteptat, nu a fost nici el de acord cu globalismul colectivist. Alte ,,gloabe”, da!

    • AFERIM , Boni !!!
      Măcar de-ar înțelege toți cititorii/comentatorii sensul si morala acestei parabole…
      Am mari dubii, iar eventualele comentarii ulterioare le vor valida.

    • Ala se numea comunism, nu globalism colectivist. Si, in plus, colectivismul cu care exemplifici nu are nimic in comun cu globalismul („Globalizarea este termenul modern folosit la descrierea schimbărilor în societăți și în economia mondială, care rezultă din comerțul internațional extrem de crescut și din schimburi culturale. Descrie creșterea comerțului și a investițiilor datorită căderii barierelor și interdependenței dintre state. În context economic, este des întâlnită referirea, aproape exclusivă, la efectele comerțului și, în particular, la liberalizarea comerțului sau la liberul schimb” – am facut eu minimul efort de a furniza o explicatie de pe net, ca sa nu te mai obosesti tu sa cauti desi era bine s-o faci inainte sa ne oferi intelepciuni d-astea rurale).

      • İată, dl ,,mishu” a avut dreptate, unde dai și unde crapă…ceata lui pițigoi (se știe!), dai intr-unul, țipă doi, vai, vai, globalizarea, termenul modern de pe net!?! Care net? Un dex, ceva? că râde lumea, e ,,eroare de greșeală”.
        Mai puneți mâna pe (o) carte!

  3. Pentru editorialist:
    Văd că reconsiderați și pandemia. Demult așteptam asta. Probabil o faceți după ce i-ați criticat și chiar jignit degeaba pe nevaccinați; vaccinat fiind v-ați procopsit totuși cu un Delta!
    P.S.
    Adevărul despre război, pandemie, politica globală, alegeri manipulate sau ,,operate” cibernetic, planeta verde ca și dolarii, statul paralel cu dreptatea, ,,familia” lgbtiștilor, pervertirea tineretului, urmările modificărilor genetice la plante, animale și oameni și multe altele vor ieși la iveală, odată și odată.

  4. Azi, Boni a încercat (el, care comenta doar comentatorii) să scrie un comentariu. A fost făcut de cacao, argumentat, de unul mult mai deștept decât el. Nenea Boni, și un copil știe că dexul ăla îl găsești și pe net…
    Mai observ că acum i-a venit rândul lui mishu să-l gâdile pe Boni la orgoliu, săptămâna trecută a fost invers. Parcă s-a mai întrebat cineva, chiar or fi doi?

    • Bre socrățel, de cacao te faci tu…nu știi nici cât un copil cu retard major! Scrii și înțelegi la fel de prost ca ăla cu definirea aiuristică a globalizării (sigur că dexul este și pe net, cine a zis altfel?; ia vezi denumirile consacrate nu aia îngustă postată de ,,deștept”).
      Ai înțeles textul lui Boni cu partea dorsală, probabil…
      Ca să ajungi să scrii ca el, trebuie să citești multe cărți. Pas, parol!

      • Numai insulte… Comentarii, argumentații, opinii decente nu prea. Ne mai uităm, din când în când, în oglindă?

        • Da, ne uităm, dar când sare câte unul, nitam-nisam, ca aia din baie și dă cu bățul prin gard, doar pentru că are el niște refulări anterioare, primește ceea ce merită. Vă rog să urmăriți ,,evoluția” comentariilor și cine a început cu jignirile.

          • Fiecare ne oglindim „chipul” în conștiința proprie, precum și în ochii celorlalți. Fiecare are propriile opinii (dacă le are!) pe care și le exprimă, iar dacă o face inadecvat este obrazul lui în joc. Nu ești de acord, îți spui părerea ta. Este o chestiune de educație. Ori este mai bună jignirea aceasta continuă între oameni care, în marea lor majoritate, nu se cunosc.
            „Ce ție nu-ți place altuia nu-i face”.

Comentariile sunt închise.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Traficanți prinși cu 2,5 kilograme de canabis

Un flagrant delict a fost făcut de polițiștii argeșeni...

Angajări din sursă externă la ISU Argeș

Cei care doresc să obțină un post la Inspectoratul...

Se fac înscrieri pentru o carieră în Jandarmerie

 A sosit vremea înscrierilor la școlile de subofițeri pentru...

Sesiune de recrutări deschisă la Poliție!

Tinerii care doresc să devină polițiști trebuie să știe...