Sfinţii zilei

0


În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Martin Mărturisitorul, papă al Romei.


Acest sfânt a trăit pe vremea împărăţiei lui Constantin, cel poreclit Pogonat, adică bărbosul, care Constantin a fost ucis în baia Dafnei în Sicilia, lovit în cap cu un vas. De aceea pentru dreapta lui credinţă, trimiţând împăratul a adus de la Roma în capitală cu sila pe fericitul acesta, care a pătimit multe necazuri la mergerea şi la întoarcerea sa. Şi fiind împăratul tot una şi la un gând cu eresul monoteliţilor, şi punându-l în legături, ca şi cum ar fi fost făcător de rele, l-au pus la închisoare; după aceea l-au trimis în surghiun la oraşul Cherson, unde săvârşindu-şi rămăşiţa vieţii ca un luptător, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirca sfinţilor mărturisitori episcopi de Apus: Serghie, Pir şi Teodor, care au fost împreună cu sfântul Martin.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Ardalion comediantul.
Acest sfânt a fost pe vremea împăratului Maximian, aflându-se prin teatre şi făcând schimele unuia şi altuia, şi făţărnicindu-se, arăta patimile şi întâmplările celorlalţi.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Tomaida.
Această sfântă Tomaida s-a născut în Alexandria, şi bine fiind crescută şi învăţată de părinţii săi, a fost însoţită cu bărbat şi era în casa bărbatului său, cu multă credinţă, şi petrecea cu întreagă înţelepciune şi cinste. Într-una din zile, neaflându-se acasă fiul său, pierzătorul de suflete diavol, a băgat în bătrânul cuget de ocară împotriva nurorii sale, şi cugeta să se împreuneze cu tânăra, în toate chipurile uneltind spre împlinirea scopului său.
Amin.