Un incendiu a izbucnit ieri, la o casă din comuna Negraşi, satul Buta. Din fericire, pompierii care au intervenit au reușit să stingă flăcările înainte să se extindă, fiind distrusă o singură începere. În urma cercetărilor s-a stabilit că incendiul a fost provocat de un cablu electric al maşinii de spălat care era pusă în funcţiune.
În timp ce făcea curăţenia de Paşte, proprietara a băgat la spălat pornind maşina. Apoi, femeia s-a luat cu treabă. La un moment dat a văzut un fum gros şi şi-a dat seama că s-a întâmplat ceva rău. În camera în care se afla maşina, ardea. Luase foc, dressingul şi aparatul electrocasnic. Focul s-a extins şi pe hol.
„La fața locului se intervine cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Prin intervenția operativă a pompierilor s-a reușit evitarea propagării flăcărilor la acoperișul casei. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este efectul termic al curentului electric.” au anunţat reprezentanţii ISU Argeş. A ars maşina de spălat dressingul, ferestrele şi uşile din cameră şi de pe hol. M.Sandu