În minivacanţa de 1 Mai, poliţiştii argeşeni au organizat diverse acţiuni, atât privind siguranța traficului rutier cât și asigurarea ordinii și liniștii publice.
Astfel în perioada 29 aprilie-2 mai, polițiștii au avut în atenție: ● siguranța deplasării pe drumurile publice; ● fluidizarea traficului rutier pe principalele artere de circulație; ● prevenirea faptelor contra patrimoniului; ● prevenirea actelor de comerț ilicit și respectarea normelor sanitar veterinare, împreună cu structurile specializate; ● prevenirea faptelor care aduc atingere vieții și integrității fizice, anunţă IPJ Argeş.
“Pentru siguranța deplasărilor pe drumurile publice, aproape 50 de polițiști rutieri s-au aflat, zilnic, la datorie, alături de aproape 200 de polițiști cu atribuții privind ordinea publică, precum și polițiști din structurile de investigații criminale, economic, arme, dar și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști ai altor structuri, au intervenit, atunci când situația a impus acest lucru.
Polițiștii au organizat 28 de acţiuni şi au intervenit la 248 de evenimente sesizate prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112. Ca urmare a neregulilor constatate, poliţiştii argeșeni au aplicat 612 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 140.000 de lei. În ultimele 48 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au aplicat 359 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 80.575 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 24 de permise de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.” a transmis Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeş. M.S.