- FCSB – FC Argeș 4-0(2-0) Au marcat: Tănase (penalty 8’), Olaru (34’, 83’), Cristea (65’).
FC Argeș a suferit o nouă înfrângere înfrângere drastică în play-off-ul Ligii I. Echipa pregătită de Andrei Prepeliță a pierdut cu 0-4 confruntarea de luni seară, din deplasare, cu FCSB, vicecampioana României.
Partida de pe Arena Națională a fost la discreția gazdelor. FCSB a început tare partida și putea deschide scorul încă din primele minute, însă Florin Tănase a trimis în transversală. Bucureștenii au marcat în minutul 8, dintr-un penalty provocat de Joao Miguel și transformat de Tănase. Piteștenii puteau reveni în joc prin Șerban, însă șutul acestuia a șters transversala. Olaru a dublat avantajul roș-albaștrilor pe tabelă cu zece minute înainte de finalul primului mitan. După revenirea de la cabine, FC Argeș a avut o nouă șansă de a reduce din handicap, însă Said, scăpat singur cu portarul Târnovanu, a fost blocat in extremis. Cu 25 de minute înainte de final, FCSB a mai punctat încă o dată prin Iulian Cristea. Scorul final a fost stabilit de Darius Olaru, care a realizat astfel ”dubla” în urma unei acțiuni personale. În urma acestui eșec, FC Argeș a rămas pe locul 6 al play-off-ului, cu o zestre de 27 de puncte, cu trei mai puțin decât FC Voluntari, ocupanta locului 4.
Caseta tehnică:
FCSB: Târnovanu – Ov. Popescu (Gheorghe 70’), Cristea, Miron, Radunovic – Olaru (Muși 85’), Şut, Edjouma (Oaidă 46’) – Coman (Cordea 70’), F. Tănase (Stoica 70’), Oct. Popescu. Antrenor: Anton Petrea
FC Argeş: Micle – Dobrosavlevici (Işfan 61’), Turda, Joao Miguel, Latovlevici – Meza Colli (C.Tănase 61’), Raynov (Palic 83’)- Viana, Şerban, Dumitraşcu (Ganea 60’) – Said (Fatai 84’). Antrenor: Andrei Prepeliţă
Cartonaşe galbene: Târnovanu 26’, Coman 71’ / Said 28’, Raynov 55’.
Stadion: Arena Națională; Spectatori: 11.700
Arbitru: Ionuţ Coza /A1: Sebastian Gheorghe /A2: Radu Ginguleac
Observatori: Augustus Constantin, Imilian Şerbănică. M.D.