La Mioveni au fost realizate în ultima săptămână mai multe lucrări din sfera serviciilor de interes public.
Astfel, a început acțiunea de cosire a spațiilor verzi (parcuri, scuaruri, aliniamente stradale), dar și în spațiile verzi aferente blocurilor de locuințe. De asemenea, au continuat lucrările specifice de primăvară: curăţarea/decolmatarea rigolelor, greblarea spaţiilor verzi în perimetrul blocurilor, întreținerea gardului viu și a vegetației cu trandafiri, măturarea, ridicarea şi evacuarea deşeurilor. În plus s-a trecut la efectuarea de marcaje rutiere, plombări și reparații asupra trotuarelor în zona bl. E1, dar și la demontarea ornamentelor pascale și lucrări de întreținere asupra fântânilor arteziene din oraș. Totodată, lucrătorii de la Sercivii Edilitate pentru Comunitate, au efectuat câteva activități specifice de întreținere și administrare a domeniului public al orașului Mioveni, cum ar fi recondiționarea obiectelor de mobilier stradal – zona centrală, măturatul carosabilului, trotuarelor, pieţelor, locurilor de parcare publice, colectarea deșeurilor stradale, acțiunile realizându-se atât manual cât și cu ajutorul utilajelor pentru măturat, acolo unde este posibil. În fine, în urma solicitărilor primite prin dispecerat, echipele apă-canal au realizat 10 intervenții de urgență pentru decolmatarea canalelor colectoare/subsol inundat în diferite zone din oraș. S.M.