- Din punctul meu de vedere
În general, nu folosesc cuvântul ”dracul” din respect față de cei cu care discut și, în plus, deoarece cred în relația magică dintre cuvinte și realitate. Spui ”dracul” și el devine prezent în locul și timpul în care te afli. Totuși, acum voi spune apăsat:
– Să le ia dracul de cărți !
Am o bibliotecă ce tot crește, a ajuns la vreo 7000 de volume, am construit o casă de lemn pentru a adăposti această comoară.
Când ajung în biblioteca mea, unii dintre musafiri mă întreabă dacă am citit toate acele cărți, iar eu le răspund:
– Cărțile necitite sunt la fel de importante, ori chiar mai importante decât cele citite, deoarece văzându-le îți reamintesc cât de puțin cunoști din ceea ce ar trebui să cunoști.
Totuși, am citit mult. Poate am înțeles câte ceva, poate nu. Poate am citit degeaba. Cert este doar faptul că am pus mare preț pe carte, pe studiu, pe școală. Am urmat școli serioase, unde m-am străduit să fiu cât mai bun, chiar am reușit, o dată, să fiu șef de promoție.
Se pare că am făcut o mare greșeală, că lumea merge după alte principii.
– Să le ia dracul de cărți !
Aflu că la Curtea Constituțională a României a fost numit judecător, prin vot în Parlament, dl procuror general – adjunct Bogdan Licu. Să fie sănătos, să se bucure de salariul său mare cât vreo 20 de pensii, nu îl cunosc și nu cred că voi avea vreodată plăcerea. Ceea ce mi-a atras atenția este faptul că noul judecător constituțional este o ”loază”.
– „Vii să mă rogi pentru vreo loază de elev de-ai mei”, zice Caragiale în ”Lanțul slăbiciunilor”.
”Loaza” avea nevoie de pile pentru a trece clasa.
După cum ne anunță ziarista Emilia Șercan, dl Licu a fost un dezastru la școală.
Examenul de bacalaureat de la finalul clasei a XII-a l-a promovat cu media generală 7,00.
A obținut nota 5 la Limba română, 6 la Chimie, 8 la Biologie și 9 la proba practică.
Notele pentru cei patru ani de studiu din liceu au fost mediocre și submediocre: 7,66 în clasa a IX-a, 7,25 în clasa a X-a, 5,62 în clasa a XI-a și 6,35 în clasa a XII-a.
În 1991 a devenit student la Facultatea de Drept a universității private „Spiru Haret”, care abia se înființase.
Licu nu a excelat la învățătură nici în anii din facultate.
În anul I a obținut media 6,69, în anul II 7,25, în anul III 7,80, iar în anul IV 6,60, cu o medie generală a celor patru ani de studiu de 7,08.
Examenul de licență l-a susținut și trecut târâș-grăpiș, în februarie 1996, deci nu odată cu promoția lui, in iunie 1995, atunci când a terminat facultatea, ci în următoarea sesiune.
Asta înseamnă că fie nu s-a prezentat la examen în iunie 1995, fie l-a picat.
În februarie 1996, la examenul susținut la Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca – pentru că Universitatea „Spiru Haret” nu era acreditată și nu avea dreptul de a organiza examene de licență -, Bogdan Licu a obținut nota 5 la Drept penal, și 6 la Drept civil. Și asta știm deja.
Zece luni mai târziu, la 1 decembrie 1996, Bogdan Licu devenea procuror. Cum a intrat în magistratură Bogdan Licu cu aceste note? O întrebare bună, la care statul român are obligația să răspundă în aceste circumstanțe, nu numai Licu însuși, spune ziarista.
Dl Licu nu este singurul caz de ”loază” care ajunge să ocupe un post important în statul român. În urmă cu ceva vreme, am documentat situația unui fost șef la antifraudă care avea la liceu doar note de 5 și maxim 6 la materiile care țin de economie. La facultate, una privată, obținuse, la fel, doar note sub 7.
Mai are vreo legătură, în România și în întreg Occidentul performanța școlară cu promovarea politică ? Mă întreb deoarece nu bag mâna în foc pentru faptul că parlamentarii și funcționarii de la Bruxelles, în frunte cu șefa lor, ar fi fost elevi și studenți cât de cât buni.
În România cel puțin, lucrurile sunt clare, ziariștii care s-au ocupat de acest aspect au descoperit peste o sută de parlamentari care au fost ”loaze”, iar scandalurile depre doctoratele plagiate aproape că nu mai impresionează pe nimeni.
În campania electorală de la Pitești, l-am susținut pe actualul primar Cristian Gentea și pentru faptul că domnia sa absolvise Fizica atomică în mod strălucit, cu o medie de peste 9,50 , dacă îmi aduc bine aminte, așadar există și astfel de situații.
Din păcate, excepțiile confirmă regula, clasa politică occidentală pare a fi tot mai mult acaparată de ”loaze”.
Pe de o parte, suntem conduși prost, cinic și nedrept, pe de altă parte se dă un semnat tineretului că poate progresa până la vârf în calitate de ”loaze”.
În semn de revoltă, mă gândeam să dau jos cărțile din bibliotecă și să le dau foc în curte, dar ar fi o nebunie care m-ar situa la nivelul ”loazelor”. Pe planetă, sunt încă mulți oameni care citesc, studiază, fac performanță intelectuală. Mă refer la milioanele de oameni de știință, profesori, medici, ingineri, cei care ne-au făcut și ne fac viața ușoară.
În ei ne este speranța, dacă nu cumva ”loazele” vor reuși să ne distrugă printr-un război nuclear.
Să le ia dracul de cărți ?
Să nu le ia, fiindcă suntem mulți cei care le iubim.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)