- Nimic nou sub tricolor
Reprezentativa României a fost penibilă în meciul disputat la Podgorica cu selecţionata Muntenegrului în Grupa a 3-a a Ligii B a Ligii Naţiunilor. Gazdele au avut câţiva titulari accidentaţi, Stefan Savić de la Atlético Madrid, Milutin Osmajić de la Bandırmaspor, Uroš Đurđević de la Sporting Gijón, Stevan Jovetić de la Hertha BSC, etc, însă şi aşa au profitat de gafele lui Vlad Chiricheş şi de faptul că românii nu au jucat nimic, câştigând meritat cu 2-0.
Golurile gazdelor au fost marcate de Stefan Mugoša (66) şi Marko Vukčević (87). „Tricolorii” au fost depăşiţi în majoritatea duelurilor unu la unu, au fost neinspiraţi la construcţie, în timp ce în atac au fost prezenţi rareori şi fără impact. În minutul 36 Adam Marušić a şutat din întoarcere, dar mingea a izbit bara. În repriza a doua, Alexandru Creţu, care a greşit decisiv şi în Armenia a făcut în minutul 52 o greşeală care putea duce la deschiderea scorului, însă şutul lui Miloš Raičković a fost blocat de Vlad Chiricheş. Primul şut la poartă al românilor a fost a lui Valentin Mihăilă (53), însă fără niciunun grad de periculozitate.
Cum s-au marcat golurile
● în minutul 66 Vlad Chiricheş a pierdut o minge în marginea propriului careu, Marko Vešović a centrat, Sead Hakšabanović i-a aşezat mingea lui Stefan Mugoša, care a şutat fără speranţe pentru Florin Niţă
● în minutul 87 Risto Radunović (FCSB), abia intrat, a avut o incursiune pe partea stângă, a trecut de Alin Raţiu, Vlad Chiricheş a gafat deşi avea prim planul, Stefan Mugoša a şutat însă Florin Niţă a respins, iar apoi Marko Vukčević (UTA) a reluat în plasă
România a avut primul şut pe poartă în prelungiri, când fundaşul central Adrian Rus a trimis cu capul fără probleme pentru portarul Milan Mijatović.
Liga Naţiunilor – Liga B, Grupa a 3-a
4 iunie 2022, Ora: 21:45, 26° Celsius
Podgorica, Stadion: „Pod Goricom”
Muntenegru – România 2-0 (0-0)
Au marcat: 1-0 Stefan Mugoša (66), 2-0 Marko Vukčević (87)
Muntenegru: Mijatović – Vešović, Vujačić, Tomašević (căpitan), Vukčević – Marušić (Vukčević, 79), Raičković (Šćekić, 79), Janković (Savićević, 84), Jovović (Božović, 56) – Hakšabanović (Radunović, 84) – Mugoša. Selecţioner: Miodrag Radulović.
România: Niţă – Raţiu, Chiricheş (căpitan), Rus, Bancu – Marin (Cicâldău, 78), Cristea (Creţu, 13), Olaru (Maxim, 46) – Ivan, Tănase (Alibec, 65), Mihăilă (Mitriţă, 65). Selecţioner: Edward Iordănescu.
Cartonaşe galbene: Bancu (27), Jovović (43), Božović (90+6)
Citiți, de asemenea, pe curier.ro