Simona Bucura Oprescu, deputat PSD de Argeș, vine cu un anunț pentru autoritățile locale: se deschide apelul de proiecte pentru construcţia de creșe finanţate prin PNRR! Finanțarea este asigurată 100% de Ministerul Dezvoltării. Autorităţile locale pun la dispozişie terenul şi branşamentele la utilităţi.
Deputatul PSD de Argeş vine cu informaţii necesare celor care doresc să acceseze fonduri de finanţare pentru construirea de creşe. „A fost publicat în Monitorul Oficial Ghidul specific construirii creşelor noi, moderne şi prietenoase cu mediul, finanţate de Ministerul Dezvoltării prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Apelul de proiecte va fi deschis în 30 iunie și va fi deschis până în 30 iulie, conform anunțului Ministerului. În funcţie de mărimea lor, noile creşe vor asigura locuri pentru 40-110 copii şi vor avea săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivităţi, bucătărie şi spălătorie proprie, cabinet medical, spaţii administrative şi spaţiu de joacă amplu, în aer liber. Creşele vor fi dotate cu panouri solare şi fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie şi apă caldă din surse regenerabile, iar anvelopa clădirii va fi foarte bine izolată termic, cu uşi şi geamuri izolante. Clădirile vor fi, de asemenea, dotate cu pompe de căldură cu puţuri forate în mare adâncime, care asigură un agent termic de 10 grade Celsius, indiferent de anotimp. Vara pot fi folosite pentru răcirea spaţiului, iar iarna ajută la încălzire Ministerul asigură finanţarea în proporţie de 100% pentru construcţia creşelor, iar autorităţile locale vor asigura doar terenul necesar şi branşarea la utilităţi. Amănunte puteți afla accesând link-ul PNRR: https://www.fonduri-structurale.ro/…/pnrr-ghidul…și consultând Monitorul Oficial nr. 0623 din 2022 Nr. Act: 1254 din 24 Iunie 2022 Emitent: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației Ordin pentru aprobarea Ghidului specific – Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului național de redresare și reziliență în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C15/01, PNRR/2022/C15/02, componenta 15 – Educație, investiția 1 – Construirea, echiparea și operaționalizarea a 110 creșe. Suport info: MDLPA” , a anunţat parlamentarul de Argeş.
Proiecte pentru construcția de creșe noi prin PNRR
Articole »»» »»» »»»
-
Militarii au purtat pe umeri sicriele!
-
Ultimul mesaj al tatăl către fetița de 5 ani, ucisă la Bascov
-
Sora și nepoata criminalului de la Bascov,, conduse pe ultimul drum!
-
Victimele crimei de la Bascov, înmormântate separat!
-
În arest, după ce au furat scaune!
-
Argeşean acuzat de furt armat
-
Mai mulţi bani pentru sprijinul mediului de afaceri
-
Gazele s-au scumpit cu peste 70% în ultimul an!
-
Eveniment inedit, de Ziua Limbii Române, la Pitești!
Ştiri ON-Line
Sora și nepoata criminalului de la Bascov,, conduse pe ultimul drum!
sâmbătă, 13 august 2022, 13:09:02
Părinții și fratele criminalului din Bascov au fost înmormântați azi
vineri, 12 august 2022, 13:44:29
Spaţiu publicitar
Arhivă site
Vineri, 12 august SFINTII ZILEI |
![]() • Sf. Mucenici Fotie si Anichit • Sf. Mucenici Pamfil si Capiton • Sf. Cuviosi Serghie si Stefan • Sf. Cuvios Palamon • Sf. 12 Mucenici cei din ostasii criteni • Sf. Cuvios Castor • Sf. 33 de Mucenici cei din Palestina |
Click pe sfinti pentru Sinaxarul zilei sau click aici pentru sinaxarul in format audio mp3 |
Spaţiu publicitar
Link sponsorizat
Spaţiu publicitar

Spaţiu publicitar