Elevii piteșteni merg în tabără la Kragujevac

0

23 de copii cu rezultate foarte bune la învățătură vor petrece zece zile într-o tabără la Kragujevac, oraș înfrățit cu Piteștiul. 
Anunțul a fost făcut de primarul Cristian Gentea pe pagina sa de socializare: ”Am avut bucuria de a-i cunoaște pe tinerii care vor fi ambasadorii Piteștiului în Kragujevac!
Vă asigur că ne onoreză prin inteligența și frumusețea lor, cuantificată în mediile de absolvire a acestui an școlar! Tabăra pe care municipalitatea le-o oferă în această vară, în Serbia, este un cadou modest în comparație cu performanțele care ne fac mândri de ei! Am oferit, fiecăruia dintre ei, insigna Piteștiului, s-o poarte cu drag, departe de casă! Cei 23 de tineri vor pleca, în perioada 7 – 17 iulie 2022, în Kragujevac, în tabăra de vară organizată, pe bază de reciprocitate, între orașele înfrățite Pitești – România și Kragujevac – Serbia. Același număr de copii, elevi ai școlilor sârbe, vor petrece această perioadă în România. Felicitări tinerilor, profesorilor lor și părinților pentru performanța la care au ajuns împreună !”.