Cea de a doua II- a ediție a festivalului “Transalutanus Fest- la Porțile Imperiului!” s-a desfășurat sâmbătă și duminică, în castrul Jidova, la Câmpulung.
Participanții la festival au asistat la o lecție de istorie pe viu în castrul Jidova din Argeş, principala fortificație a Imperiului Roman de la granița cu Dacia barbară. Este vorba de istorie aplicată, de lecții de istorie vie oferite publicului larg prin intermediul unor evenimente cultural-istorice. În cadrul acestora, reenactorii interacționau direct cu publicul, oferind informații istorice, reconstituind diverse ateliere civile (fierărie, pielărie, ceramică, țesătorie, etc.) sau punând în practică diferite demonstrații cu caracter militar.
Timp de două zile, vremurile în care atacurile barbare zguduiau frontierele provinciei romane nord-dunărene au fost readuse la viață în incinta castrului.
De departe, cele mai apreciate au fost luptele gladiatorilor sau cele dintre romani și barbari (adică daci, celți, sarmați).
Scenariile, adevărate spectacole de reconstituire istorică, au încearcat să redea cât mai fidel acele vremuri. „Roma Invicta!” – “Roma este invincibilă!” – strigau soldații din legiunile romane, în timp ce își făceau apariția și barbarii, în frunte cu dacii purtând celebrul steag – balaurul cu cap de lup.
“Mă bucur, în primul rând, să constat că acest festival crește de la ediție la ediție. Asta înseamnă că este o obligație pentru noi, Consiliul Județean Argeș, să continuăm genul acesta de activități. Se știe faptul că ne dorim să promovăm dincolo de granițele județului, și ale țării, de ce nu, aceste valori cultural și patrimoniale unice pe care Argeșul le are.
Ne-am propus să punem în valoare turismul, turismul istoric, pentru că avem un potențial fantastic. Asta cu atât mai mult cu cât, pentru Castrul Roman Jidova Consiliul Județean Argeș mai are și alte proiecte de investiții care îl va pune și mai mult în valoare. Vă urez tuturor distracție frumoasă!” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș. Așadar, în acest week-end, iubitorii de istorie și cultură au pornit într-o călătorie pe meleaguri dacice și romane, la festivalul „Transalutanus Fest- La porțile Imperiului”. Festivalul a fost organizat de Asociația Historia Renascita, în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș și Muzeul Județean.
Simulări de lupte cu barbarii la Festivalul Transalutanus!
Articole »»» »»» »»»
-
Bărbat cu AVC salvat de un jandarm!
-
Și-a bătut concubina imobilizată și nu regretă
-
Prietenul omului salvat dintr-o râpă, de jandarmi!
-
Drepturile și obligațiile elevului, prevăzute în Contractul Educațional
-
Prostituatele obligate să îşi ia liber, în minivacanţă!
-
Argeșenii au depus cererile pentru banii din Programul Tomata
-
ÎPS Calinic a slujit la Mănăstirea Negru Vodă
-
Campanie pentru siguranța utilizatorilor de trotinete electrice
-
Datoria publică a ajuns până la 50% din PIB
Ştiri ON-Line
Mioveniul ratează penalty în prelungiri și pierde cu 1-0 la Severin
duminică, 14 august 2022, 17:58:28
Sora și nepoata criminalului de la Bascov,, conduse pe ultimul drum!
sâmbătă, 13 august 2022, 13:09:02
Părinții și fratele criminalului din Bascov au fost înmormântați azi
vineri, 12 august 2022, 13:44:29
Spaţiu publicitar
Arhivă site
Spaţiu publicitar
Link sponsorizat
Spaţiu publicitar

Spaţiu publicitar