Un proiect de lege vizează, printre altele, modificarea regulilor după care se desfășoară al III-lea ciclu de studii universitare, respectiv studiile de doctorat.
O primă schimbare vizează studiile de doctorat este creșterea duratei acestora de la trei ani, cât este în prezent, la patru ani. Apoi, apare posibilitatea de a comasa doi ani de studii, la solicitarea doctorandului, cu avizul conducătorului de doctorat și cu aprobarea senatului universitar. Totodată, durata programului de studii universitare de doctorat se va putea și prelungi cu până la doi ani.
Potrivit viitoarei legi, studentul-doctorand va putea desfăşura activităţi didactice remunerate, în limita normei de asistent universitar. Norma asistentului universitar este stabilită (și va rămâne la fel) la 11 ore convenționale, ce conțin activităţi aplicative (seminar, proiect, lucrări practice şi de laborator), de îndrumare a elaborării lucrărilor de licenţă, respectiv a proiectelor de diplomă sau alte activităţi didactice, practice şi de cercetare ştiinţifică înscrise în planurile de învăţământ.
În plus, se stabilește o limită pentru numărul de doctoranzi ce vor putea fi îndrumați simultan de către un conducător de doctorat. Mai exact, un conducător de doctorat va putea îndruma simultan opt studenți – doctoranzi, dar, prin excepție, vor putea fi îndrumați până la maximum 12 studenți – doctoranzi/ conducător, numai cu aprobarea senatului universitar.
Citiți, de asemenea, pe curier.ro