Dani Mocanu, o nouă condamnare!

3

Cercetat și judecat în repetate rânduri pentru diverse infracțiuni, manelistul Dani Mocanu reușește mereu să scape de închisoare, în ciuda recidivei. Vineri, solistul a mai primit o condamnare. Judecătoria Târgu Mureș a dat sentința în urma unui acord de recunoaștere a vinovăției încheiat de controversatul interpret cu procurorii, după scandalul dintr-un club din orașul amintit, când a amenințat cu cuțitul un client. A scăpat ușor, având în vedere că Dani Mocanu a spus în repetate rânduri că la el banii nu sunt o problemă! 
Aflat în arest la domiciliu, într-un dosar de tentativă de omor instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, Dani Mocanu continuă să aibă probleme cu legea și la alte instanțe. Acesta a fost condamnat vineri, de magistrații Judecătoriei Târgu Mureș, după ce a semnat un acord de recunoaștere cu procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș. În acest dosar, Dani Mocanu a fost reținut pentru 24 de ore pe data de 28 iulie, după ce oamenii legii au făcut percheziții la el acasă, la Ștefănești. Era acuzat de „port fără drept de obiecte periculoase” după ce a ameninţat cu cuţitul un client dintr-un club, din Târgu Mureş. La câteva zile după scandal, manelistul a postat pe internet un mesaj în care arăta arma albă de care se folosise ca să-l intimideze pe adversarul său. Judecătorii au ales o pedeapsă care, cel mai probabil, manelistului îi convine de minune. „..condamnă inculpatul Mocanu Daniel la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 75.000 de lei (150 de zile amendă X 500 de lei) pentru săvârşirea infracţiunii de folosire fără drept de obiecte periculoase… În considerarea pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului formal, în temeiul art. 39 alin. (1) lit. c) Cod penal, se aplică pedeapsa cea mai grea, (de 75.000 de lei, la care se adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite 25.000 (75.000/3=25.000, echivalentul a 50 (150/3) de zile amendă, a câte 500 de zile fiecare), rezultând o pedeapsă totală a amenzii penale de 100.000 de lei (echivalentul a 200 de zile-amendă, a câte 500 de lei fiecare), care se va executa efectiv.” se arată în decizia de vineri 26 august. Din acestă suma judecătorii au scăzut 500 lei, perioada de reținere pentru 24 de ore, urmând ca Dani Mocanu să achite 99.500 lei.

Nu mai are voie în Târgu Mureș

În plus, judecătorii au lua decizia ca manelistul să nu mai calce prin oraş. „…aplică inculpatului Mocanu Daniel pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. l) Cod penal, respectiv dreptul de a se afla în municipiul Târgu Mureş, jud. Mureş, pe o perioadă de 5 ani.” Decizia se va aplica după ce sentinţa va rămâne definitivă. Instanţa a mai hotărât să menţină măsura controlului judiciar asupra inculpatului până când va fi dată sentinţa definitivă. Tot la Târgu Mureş, Dani Mocanu a bătu un fotbalist. Alex Richard Podar Petho a avut maxilarul rupt şi a mâncat şapte săptămâni cu paiul, după cum a declarat. Bătaia a avut loc în 2019 dar nici până acum procurorii nu au definitivat cercetările privind acuzaţia de loviri şi alte violenţe. Sportivul a făcut o plângere privind durata procesului, iar cererea i-a fost admisă de instanță, procurorii având termen până la 16 septembrie să finalizeze ancheta. Fotbalistul a declarat pentru mai multe publicaţii că manelistul a încercat să-l convingă să renunţe la plângere în schimbul unei sume de bani. De altfel, de fiecare dată când a intrat într-un scandal, Dani Mocanu a încercat să scape oferind bani părților vătămate. Nu direct, prin interpuși!

A oferit bani ca să scape

La mijlocul lunii august, Dani Mocanu, fratele lui Nando Mocanu şi alți 6 prieteni s-au încăierat cu alţi trei bărbaţi într-o benzinărie de la Podul Viilor. Ionuţ Pletonu a fost lovit cu ranga, cu pumnii şi picioarele şi a suferit leziuni grave. Procurorii au cerut arestarea preventivă a lui Dani Mocanu şi a fratelui său sub acuzația de tentativă de omor. Judecătorii au dispus însă arestul la domiciliu pentru manelist în timp ce fratele lui a primit arest preventiv . Ionuţ Pletosu susţine că Dani Mocanu, i-ar fi oferit 500.000-600-000 de euro ca să îşi retragă plângerea. „Mi-a trimis prin interpuși ofertele astea. Mi-a oferit 500-600 de mii de euro, pe care eu nu i-am acceptat. I-am spus din start că pe mine nu mă interesează banii. Mi-au zis să-l las în pace, să-l las în libertate, să nu declar că a fost complice la această tentativă de omor”, a declarat Ionuț Pletosu, la Antena Stars. „Nu vreau să cred că acești bani au ajuns prin alte părți, pentru că un om cu asemenea probleme, un infractor cu atâtea dosare penale, stă liniștit după asemenea lucru și doarme la el în pat”, a mai spus Ionuț.

Judecat în mai multe dosare

Până acum, manelistul a tot avut probleme cu legea. Dani Mocanu a fost condamnat definitiv, în aprilie 2022, la 9 luni închisoare cu suspendare pentru conducerea unui autovehicul având dreptul suspendat. Tot în aprilie 2022 a fost condamnat definitiv sub acuzația de incitare la ură pentru videoclipul Curwa, la 15.000 (250 zile amendă) şi sechestru pe 34.136 de dolari americani, echivalentul în lei, suma obţinută din difuzarea videoclipului denigrator, pe YouTube. De asemenea este judecat într-un dosar de constituire a unui grup infracţional, proxenetism, la Tribunalul Dâmboviţa.

3 COMENTARII

  1. IN orice tara civilizata genul acesta de oameni putrezeau in puscarie…la noi nu …Asta semnifica ca cineva undeva ia spaga babana ca altfel nu-mi explic cum astfel de agramati sunt in libertate!

  2. Aoleo, deschizi și tu ziaru’ ca omul și sa-ți sara in casa broscoiul !
    Bre , avertizați-ne cumva sa ocolim când apar ipochimene in poze si mai ales fonic !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.