Antrenorul principal al CS Mioveni, Flavius Stoican și portarul Iustin Popescu au prefațat meciul de luni cu U Cluj. Cei doi au vorbit în cadrul unul conferințe despre momentele bune prin care trece echipa, dar și de ceea ce se dorește pe viitor.
”Ne așteaptă o partida grea și importantă. Important pentru noi este să continuăm pe aceeași linie și să avem același randament. Vrem să creștem de la meci la meci. S-a văzut că punem probleme echipelor care aspiră la un loc de play-off. Adversarul a încpeut destul de bine campionatul, ca și joc, dar, în schimb, nu a vut rezultate pozitive. Au trecut printr-o perioadă dificilă. Este o partidă grea! Sunt și ei dornici de prima victorie, vor veni cu dorință mare. Noi ma jucat și un amical la mijlocul săptămânii. Am încercat să dau minute mai multe noilor veniți. Vreau să mai joc astfel de amicaluri, atunci când avem meciuri în campionat sâmbătă – sâmbătă…” a spus tehnicianul echipei noastre, Flavius Stoican. Prezent și el în fața presei, portarul Iustin Popescu, cel mai bun jucător de pe teren în meciul câștigat etapa trecută la Sepsi a vorbit și el despre partida pe care o vom disputa luni. ”Întâlnim o echipă bună, matură, cu jucători experimentați, care au evoluat și în Liga 1. Vor veni să câștige la Mioveni, dar și noi suntem pe drumul bun și luni, sperăm să luăm din nou puncte. Echipa este cu moralul ridicat după ultimele rezultate și avem încredere în noi. Sperăm să vină și suporteri mulți la stadion, să fie în număr cât mai mare în tribune” a declarat Popescu.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525