Andrei Prepeliță: ”Nu am un target pentru trei meciuri”

0

Andrei Prepeliță, antrenorul echipei din Trivale, își dorește foarte mult ca elevii săi să facă un meci bun și să obțină cele trei puncte puse în joc.
Tehnicianul argeșean a infirmat informațiile apărute în presă conform cărora i s-a impus 6 puncte din meciurile cu CFR Cluj, FCSB și Universitatea Craiova: ”Un meci greu împotriva campioanei României. Nu ne aflăm într-un moment foarte bun. Venim după două înfrângeri, iar dacă am lua 3 puncte, am șterge cu buretele ce s-a întâmplat mai puțin bun în această perioadă. Am pregătit meciul doar la victorie. Am un target trecut în contract, accederea în play-off. Din punctul meu de vedere, nimic nu este pierdut. Nu am target pentru trei meciuri, așa cum s-a speculat în presă. La întâlnirea conducerii de acum câteva zile, nu mi s-a adus la cunoștință acest miniobiectiv. Eu am un obiectiv în care cred, am spus-o de la început că nu ne va fi ușor, în condițiile în care au venit mulți jucători. Greșelile personale ne-au dat mult înapoi. Ele au fost evidente. Nu vreau să dau în cap nimănui, atmosfera în cadrul lotului este bună. Am încercat cu vorba bună, însă dacă vor persista în greșeli, clubul va trebui să ia măsuri cu jucătorii. Vom lua măsuri speciale la Malele, un atacant periculos, care pleacă foarte bine în spațiile libere. Trebuie să fim atenți. Eu trăiesc în prezent și nu le cer suporterilor să mă aprecieze pentru ce am făcut. Astea sunt rezultatele actuale, e dreptul lor să-și exprime nemulțumirile. Îi respect și încercăm să facem rezultate cât mai bune ca să fie mulțumiți” a spus Andrei Prepeliță.