Noi acte de caritate făcute de Biserică

0

Și în ultima perioadă, Arhiepsicopia a continuat actele de caritate în județ, prin intermediul mai multor parohii.  
Astfel, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului – Sectorul Social, Filantropic și de Misiune s-a aflat în mijlocul celor bătrâni la parohia Glavacioc, protoieria Costești. Aici, a fost organizată o activitate social, air părintele slujitor Dan Stancu a fost alături de o creștină în vârstă, căreia i-a oferit alimente pentru masa de zi cu zi. De asemenea, sub îndemnul ”Grija pentru bătrâni, o datorie creștinească” la parohia Rucărul de Jos, protoieria Câmpulung Muscel, preotul Arsulescu Sebastian a fost alături de bătrânii care viețuiesc la azilul din localitate, rostind rugăciuni pentru sănătate și ajutorare, asigurând asistența religioasă a acestora. Biserica este în continuare solidară cu cei aflați în suferințe, iar la parohia Valea Mare, protoieria Topoloveni, preotul Stancu Sabin a dăruit alimente, îmbrăcăminte și un ajutor financiar pentru o familie care se confruntă cu multe greutăți. Mai mult, în toată această perioadă, de când a început școala, proiectul ”Ghiozdanul meu” a continuat pentru micuții din famiile defavorizate. La parohia Sfinții Voievozi, protoieria Curtea de Argeș, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului – Sectorul Social, Filantropic și de Misiune, a organizat o activitate filantropică în care preoții Arsene Nicolae și Palmeș Cristian Constantin au dăruit ghiozdane și rechizite copiilor din parohie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.