Lasagna cu varză

0

Timpi de preparare:
• Timp de preparare: 15 min • Timp de gătire: 40 min • Gata în: 55 min
Ingrediente:
• 6 foi lasagne • 1 varză mică creaţă • 300 gr. pastramă feliată • sare • piper • 4 roşii • 40 gr. unt • 40 gr. făină • 0.5 litri supă de legume • 200 gr. smântână • nucşoară pisată • 2 linguri ulei • 1 ou • 4 linguri parmezan ras
Mod de preparare:
Se fierb pastele conform instrucţiunilor de pe pachet. Se încinge cuptorul. Varza se spală, se desface în foi şi se opăreşte în apă cu sare. Roşiile se spală, se curăţă de coajă şi se taie felii. Într-o tigaie încinsă se topeşte untul, apoi se adaugă în ploaie făina şi se prăjeşte uşor, fără să se rumenească. Se adaugă supa rece, în porţii mici şi se amestecă energic. Se pune smântâna şi se mai lasă pe foc câteva clocote. Se condimentează după gust cu sare, piper şi nucşoară. Într-o tavă potrivit de mare, unsă cu puţin ulei se pun două foi de lasagne, apoi în straturi succesive jumătate din cantitatea de roşii, pastramă şi varza tăiată. Se toarnă 2 – 3 linguri de sos alb, se pun din nou 2 foi de lasagne, restul de roşii, pastramă, varză şi 2 – 3 linguri de sos.
Se acoperă cu două foi de lasagne, se presară parmezanul ras, se toarnă oul bătut şi se pune în cuptorul încins, până se rumeneşte.