O mamă a organizat răpirea fiicei şi nepoatei!

0

Un scandal cu iz de telenovelă s-a lăsat cu condamnări grele pentru cinci persoane, din comuna Recea. Patru adulţi împreună cu un un minor, de 17 ani, au sechestrat o femeie ca s-o convingă să se mărite cu unul dintre ei. Toţi au fost judecaţi pentru violare de domiciliu, lovire sau alte violențe și lipsire de libertate. Printre cei pedepsiţi se numără și mama femeii, care a pus la cele totul.
Întâmplare a avut loc în luna mai 2019. Totul început după ce o femeie de 32 de ani a fost obligată de mamă să se despartă de concubinul său de 23 de ani şi i-a cerut să se căsătorească cu stăpânul unei stâne din Recea. Cum tânăra a refuzat, cei cinci au pus în aplicare planul.

Așa se face, că baciul împreună cu fiul său minor, de 17 ani, și alți doi ciobani din comună au plecat spre domiciliul femeii și a concubinului său pentru a-și face singuri dreptate. Au intrat cu forța în locuința victimelor, aceştia fiind luați pe sus. Odată cu ei a fost luată şi o minoră, fiica femeii în vârstă de 32 de ani. Cei trei au fost privați de libertate și aduși la locuința baciului, la stână.

Concubinul fetei a fost bătut și tuns în batjocură, spre amuzamentul celorlalți. De asemenea, tânăra femeie a fost bătută de mama ei, după cum s-a constatat în urma anchetei.

Patru condamnări cu executare

Judecătoria Costeşti i-a condamnat toţi cei cinci inculpaţi, în 2021. Astfel, baciul, Dumitru I., a primit 4 ani și 5 luni închisoare. Ciobanii, Marian Adrian R de 23 ani şi Marian Valeriu B., de 27 de ani, au primit câte 3 ani şi 4 luni închisoare, iar mama victimei, Ştefana S., 4 ani închisoare, toate pedepsele fiind cu executare. Minorul Alexandru Andrei I. a fost condamnat la „asistarea zilnică pe durata de 6 (şase) luni sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Argeş, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal”.

Ulterior procesul s-a mutat la Curtea de Apel Piteşti care a dat sentinţele definitive. Baciul şi cu mama victimei au fost încarceraţi, la începutul acestui an. Pentru ciobani, sentinţa definitivă a fost dată abia miercuri, 5 octombrie. În aceeaţi zi tinerii au fost luaţi de poliţişti pentru a fi duși la Penitenciarul Mioveni. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.