Poştaşul a mâncat banii pensionarilor!

1

Un control inopinat în gestiunea unui factor poştal din Piteşti, a scos la iveală faptul că angajatul are o lipsă de aproximativ 17.000 de lei. Luat la bani mărunţi s-a aflat că salariatul Poştei Române a furat mai mult din banii unor pensionari. În încercarea lui de a şterge urmele delapidării, a comis şi alte infracţiuni. Vedeţi întreaga poveste şi cum a reacţionat Poşta Română, în materialul următor.  
Pe data de 5 iulie 2018, şefi din cadrul Oficiului Judeţean de Poştă Argeş au verificat gestiunea factorului poştal N.F.R. din Piteşti. Existau suspiciuni cu privire la faptul că angajatul şi-ar fi însuşit din bani. Pe numele lui existau reclamaţii de la diverse persoane cum că nu le-a dus pensia sau indemnizaţiile. Controlul a scos la iveală că poştaşul avea o lipsă în gestiune de 16.835 lei. În ceea ce priveşte sesizările, factorul poştal, părea „curat”, actele lui fiind în regulă. Numărul mare de sesizări îl contraziceau. Astfel, a fost sesizată Poliţia care a scos la iveală adevărul.

Oamenii legii au stabilit că în perioada iunie/iulie 2018, N.F.R. pentru a justifica plata pensiilor către beneficiari, a întocmit în fals şi a depus la Poşta Română un număr de 17 mandate privind achitarea a diferite categorii de pensii, contravaloarea lor fiind de 68.086 lei. Astfel, angajatul prejudiciase Poşta Română cu suma totală de 84.921 lei. Cum era evident că factorul poştal nu a achitat banii oamenilor, ci a falsificat actele ca să nu aibă o lipsă mai mare în gestiune, Poşta Română a achitat pensiile şi indemnizaţiile beneficiarilor păgubiţi.

Ulterior, compania s-a constituit parte civilă în dosarul penal întocmit pe numele salariatului, urmând să recupereze întreaga sumă de la el. Acesta este acuzat de delapidare, fals în înscrisuri şi uz de fals, toate în formă continuată.

Cercetările au fost finalizate iar poliţiştii au înaintat dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea trimiterii în judecată. Dacă va fi găsit vinovat, poştaşul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Mai mult, va fi obligat să dea înapoi până la ultimul leu!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.