- Fotbal – juniori
Sâmbătă și duminică se va desfășura la baza sportivă Marcea Sport de la Ștefănești, Cupa Marcea la fotbal, ediția a II-a. Competiția este rezervată grupelor de copii născuți 2013 și 2016, iar în acest an Cupa este organizată în scop caritabil, toți banii fiind donați pentru cazul lui Andrei Dumitru.
”Uniți pentru Andrei” este de altfel și deviza Cupei Marcea. Andrei Dumitru este elev în clasa a IV-a la Școala Tudor Vladimirescu și totodată fotbalist la Grupa 2013 a lui Cristi Bratu de la ACS Marcea. Micuțul a fost diagnosticat de curînd cu leucemie, iar acum se află la Roma, împreună cu părinții, la o clinică speclizată, urmând un program de tratament. Acesta este însă foarte scump, iar familia are nevoie de bani. În acest sens, de curând colegii de clasă de la școală au organizat în curtea școlii un târg de toamnă, iar încasările au fost donate familie.
La fel se va întâmpla și cu încasările din taxes au donații de la Cupa Marcea, banii urmând a junge la Andrei. Cei care vor să doneze o pot face în urna special amenajată care va fi la teren, sau pot lua legătura cu antrenorul Cristi Bratu.
Revenind la Cupa Marcea, aceasta este organizată la două categorii. 2013 (8 echipe) și 2016 (6 echipe). La 2013 sunt înscrise ● ACS Marcea 1 ● ACS Marcea 2 (antrenor Cristia Bratu) ● Juniorul Vâlcea ● Academica Robert Neagoe ● CS Mioveni (antrenor Roberto Ayza) ● ACS Ciprian Dinu Slatina ● Youn Boys Topoloveni ● ACS Schumacher. La 2016 sunt înscrise: ● ACS Marcea 1 ● ACS Marcea 2 (antrenori Andrei Mărgăritescu și Ciprian Negoiță) ● Juniorul Vâlcea ● ACS Ciprian Dinu Slatina ● Youn Boys Topoloveni 1 ● Young Boys Topoloveni 2. Sâmbătă se va desfășura și încheia competiția pentru Grupa 2016, dar și meciurile din grupe de la 2013 iar duminică vor avea loc semifinalele și finalele la 2013. Câștigătorii Cupei Marcea vor primi diplome, medalii și cupe, iar încasările vor fi donate pentru Cazul Andrei.