Condamnat după ce condus drogat!

0

După ce a fost condamnat la un an şi trei luni închisoare cu suspendare şi se afla în perioada de supraveghere, un bărbat de 34 de ani, din Ştefăneşti a fost prins drogat la volanul unei maşini. S-a ales cu o nouă sentinţă dar va trebui să o execute şi pe prima. A fost ridicat de poliţişti şi a fost dus la închisoare. 
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Pitești, pe numele lui Constantin Ovidiu O., de 34 de ani, din Ștefănești, condamnat la doi ani și trei luni de închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive. Bărbatul a fost încarcerat la Penitenciarul Mioveni. Acesta a fost prins de poliţişti în timp ce conducea un autoturism fiind drogat. S-a întâmplat în noiembrie 2020. Bărbatul a fost trimis în judecată, dosarul ajungând pe rolul Judecătoriei Piteşti. S-a constatat că în 2017 bărbatul a mai fost condamnat tot pentru infracţiuni la regimul rutier. Atunci a condus având permisul suspendat şi a încredinţat maşina spre a fi condusă unei persoane care, de asemenea, avea permisul suspendat şi a primit o pedeapsă de un an şi 3 luni închisoare, cu suspendare. S-a dipus un termen de supraveghere de 3 ani şi 3 luni, numai că bărbatul nu s-a ţinut departe de probleme şi a recidivat în timpul acestei perioade. De aceea, în luna iunie când au dat sentinţas în cel de-al doilea dosar, cel în care era acuzat că a condus sub influenţa substanţelor psihoactive, magistraţii l-au condamnat la un an închisoare pentru că a condus drogat şi l-au obligat să execute, în întregime, şi cealaltă pedeapsă, de un an şi 3 luni. Inculpatul a făcut recurs, dar Curtea de Apel i l-a respins.