Primarul orașului Ștefănești, Nicolae Velcea, a schimbat denumirea Gării Ștefănești în Gara “Ion C. Brătianu”! Acesta a convocat la începutul acestei luni Consiliul Local în ședință extraordinară, unul dintre principalele puncte pe ordinea de zi fiind schimbarea denumirii Haltei de Mișcare Ștefănești (cunoscută locuitorilor urbei drept “Gara Florica”) în H.M. “Ion C. Brătianu”. Edilul a fost cel care a inițiat proiectul de hotărâre, acesta fiind votat în unanimitate de către consilierii locali. “Le mulțumesc colegilor consilieri pentru susținerea acestui proiect de suflet pentru Ștefănești! Ca urmare a discuțiilor pe care le-am avut cu cetățeni ai orașului, cu reprezentanți ai CFR și nu numai, am inițiat acest proiect în semn de respect și apreciere pentru personalitatea lui Ion C. Brătianu care este un adevărat simbol al Ștefăneștiului și unul dintre cei mai importanți oameni politici ai României. Este doar un mic gest de recunoștință pentru marele om de stat care s-a născut și a trăit aici, pe aceste meleaguri pe care le-a iubit atât de mult.” – Nicolae Velcea, primar al orașului Ștefănești.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525