- Din punctul meu de vedere
Un an de zile am scris, în această rubrică, despre slăbiciunile democrației occidentale și m-au făcut unii putinist, m-au trimis să locuiesc la Moscova. Acum, toată țara plânge că nu am fost admiși în Schengen.
Plângăcioșilor le răspund în felul următor.
Am fost primiți în UE în condițiile unor compromisuri teribile, asupra cărora am atras atenția în urmă cu 15 ani, replica fiind că sunt comunist și antieuropean.
Minciuna ne-a fost servită gradual, am fost furați pas cu pas, în special de Austria care părea că este recompensată pentru destrămarea imperiului. Dacă nu am reacționat atunci, zadarnic facem acum apeluri disperate la boicotarea afacerilor austriece.
Îmi place enervarea de azi, dar din păcate e tardivă.
Atrag atenția din noua supra faptului că în România nu se formează curente de opinie viguroase și sănătoase în apărarea intereselor naționale. Nu avem grupuri de reflecție, iar rețeaua de ONG-uri finanțată din exterior este purtătoarea intereselor celor care au înființat-o și o plătesc.
Iată un exemplu care demonstrează că dormim, că nu reacționăm.
De curând, în cadrul unui podcast, Victor Ponta a spus că ” „Pe Președintele României nu îl alege poporul, se alege într-un context mondial”.
Ponta nu este oricine, a fost premierul României și președintele celui mai important partid. A doua zi după ce această afirmație a fost făcută, trebuia să apară o sută de articole, o duzină de think tank-uri să își spună cuvântul, iar opinia publică se se cutremure cel puțin la fel de tare cum a făcut-o după decizia JAI din 8 decembrie.
Nu s-a întâmplat nimic, ceea ce înseamnă că acceptăm ca președintele țării să fie ales ”într-un context mondial”, adică de puterile străine.
Câte ordine și medalii a primit Klaus Iohannis de la Germania și Austria ? Nu cumva prea multe și prea bizare în raport cu contribuția acestuia la progresul României ?
Am privit pasivi, am ridicat din umeri, iar dacă cineva spunea că nu e normal ce se întâmplă, era imediat făcut de rușine.
Circulă o idee greșită, anume că presa s-a dat de partea puterii, că a fost cumpărată și a ajuns sluga banilor. Este total neadevărat, presa a încercat ani de-a rândul să fie de partea adevărului, dar românii i-au rușinat pe cei care au privit realitatea în față, pe cei curajoși. Încetul cu încetul, ziariștii care spuneau cum stau lucrurile s-au dat la o parte, ori au fost dați la o parte. Nu întâmplător, cele mai mari nume ale presei politice naționale nu mai apar la televizor, ci în podcasturi cu doar câteva mii de urmăritori.
Am fost masă de menevră, iar viitorul sună rău. În februarie 2017, preşedintele Raiffeisen Bank din România, Steven van Groningen, a participat alături de soția lui și de copilul său la protestele din Piața Victoriei pe tema legislației în domeniul justiției, în care s-a cerut demisia Guvernului PSD-ALDE. Am scris că este inadmisibil, mi s-a răspuns că omul are și el dreptul să protesteze, ca și cum nu ar fi fost limpede că la mijloc se află jocuri de interese.
Destinul României ține doar de maturizarea politică a românilor, de nimic altceva.
Un ghem de minciuni îl constituie viziunea oficială a războiului din Ucraina. Am mai spus-o și repet, nu cred că există vreun suporter al Federației Ruse în România, în schimb există inamici fără voie ai țării noastre printre cei care țipă ca din gură de șarpe atunci când cineva vorbește despre manevrele propagandistice ale Vestului.
Cu aceeași propagandă cu care vor să îl îngroape pe Putin ne vor îngropa și pe noi, chiar dacă nu avem nici în clin, nici în mânecă cu Federația Rusă.
Aici este problema, propaganda este legitimată prin războiul cu Rusia, este practic o propagandă spălată, ca la spălarea de bani.
Și acum, ca de fiecare dată, adevărul este în altă parte și anume în dezastrul umanitar din Ucraina despre care ar trebui să vorbim zilnic dacă ne considerăm creștini și umaniști europeni.
Noi, cei care am trăit în comunism, trebuie să cerem toleranță zero față de miciună, nu contează cine o spune, dacă este o minciună mică sau una precum cea servită de Austria pentru e ne ține departe de Spațiul Schengen.
Trebuie să cerem transparență, în primul rând, să ne ducem spre rădăcinile democrației care înseamnă puterea poporului.
Vă întreb ceva, cu titlul de exemplu: oare , ar trebui să știm dacă există sau nu arme nucleare în România ? Vă rog să nu ridicați din sprâncene, pentru că a apărut un act normativ, semnat de secretarul de stat Eduard Bachide, de la MApN, care schimbă Ordinul ministrului Apărării Naționale pentru Instrucțiunile privind operațiunile de mișcare și transport ale marilor unități și unităților militare, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.4/2014. Strecurată printre schimbări banale și inutile, modificarea articolului 232 pare să fie singurul scop urmărit al acestui act normativ.
Într-adevăr, la articolul 232 al ordinului apare adăugirea: ”cu cel puțin 48 de ore înainte de data planificată a intrării transportului pe teritoriul național, pentru deplasarea de forțe, produse și echipamente militare, armament, muniții, explozivi, materiale radioactive și alte bunuri periculoase”.
O sută de articole și o mobilizarea a grupurilor de reflecție ar fi trebuit să însoțească această problemă. Dacă mă întrebați pe mine, aș fi de acord ca NATO să desfășoare arsenal nuclear în Românie, fiindcă de aceea suntem membri în alianță, dar întrebarea este: trebuie să știe românii, trebuie să aprobe Parlamentul o asemenea situație ?
Scandalul Schengen arată că reacționăm, dar teamă îmi este că această reacție va rămâne ca ultimul spasm al unui muribund.
Ori ne trezim, ori dispărem. n
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
